Oamenii au avut întotdeauna o înclinație către conspirații, iar civilizația umană nu a dus lipsă de incidente neelucidate în ultima sută de ani. REALITATEA.NET vă aduce o colecție a celor mai cunoscute și dezbătute teorii conspiraționiste. Al cincilea episod prezintă legendele și misterele din jurul munților Bucegi.
Bucegii au avut întotdeauna o aură de mister, mai ales din pricina Sfinxului și a Babelor, structuri de piatră care par a fi rodul imaginației omului și nu o acțiune oarbă a naturii.
Chiar dacă Bucegii au fost martorii nașterii multor legende, prea puține au reușit însă să ajungă până în vremurile noastre. Printre cei care au adus din nou la lumină frumusețea și misterul celui mai important simbol din Prahova, și de ce nu, din România, Sfinxul, se numără, în mod surprinzător, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care a pus în atenția lumii posibilele legături dintre civilizația Markawasi și cea geto-dacică. Acesta a remarcat o serie de asemănări între Sfinxul din Bucegi și sculpturi monolitice din Anzi.
Din nefericire, descoperirile acestuia nu sunt susținute și de o carieră științifică de încredere. Ruzo a lansat o ipoteză, considerată de comunitatea științifică aiuristică, în care explică faptul că civilizația umană este formată din ere, fiecare durând 8608 ani și care la rândul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem în a cincea eră. La fiecare 8608 ani, Pământul suferă o catastrofă. Monumentele din jurul lumii, printre care și Sfinxul, marchează locurile unde oamenii se vor putea adăposti.
Aici intervine una dintre legendele conteporane, bazată poate pe imaginație și descoperorile peruvianului. Unul dintre zvonurile care circulă, mai ales pe internet, este că sub Sfinx și muntele Omu s-ar afla o cavernă de circa 20 de kilometri lungime. Începând de aici, povestirea devine din ce în ce mai fantezistă. Pestera ar fi protejată de câmpuri energetice și americanii chiar ar fi efectuat săpături, sub protecția autorităților române și cu ajutorul, binențeles, a masoneriei mondiale, în anul 2003. Din nefericire nu au reușit să pătrundă prin scutul indestructibil.
Conspirațiile nu sunt complete, dacă la mijloc nu intervine și o organizație cvasi-guvernamentală. În cazul României este vorba de Departamentul Zero, o organizație care transcende democrația recentă a României și care își are rădăcinile în timpul comunismului. Departamentul Zero ar fi fost responsabil pentru deconspirarea acțiunii ilegale americane. România voia să facă publice descoperirile din Bucegi, dar a fost oprită printr-un șantaj mondial.
Chiar dacă aceste relatări par aiuristice, din când în când se petrece ceva care să dea un pic de crezare faptului că este totuși ceva deosebit în Bucegi. În 1993 au avut loc o serie de cutremure, doar în zona Sinaii și Busteniului. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar există mai multe mărturii care spun că înainte de crutremure se auzeau bubuituri puternice, iar mulți locuitori din zonă au spus că sufereau de insomnie.
Cu sau fără mistere, masivul Bucegi rămâne una dintre cele mai importante monumente, naturale sau nu, ale României și trebuie tratat cu mult mai mult respect decât o facem în prezent. Cine știe, poate odată s-ar putea să fim nevoiți să ne adăpostim în vreo pesteră.