Oamenii au avut întotdeauna o înclinație către conspirații, iar civilizația umană nu a dus lipsă de incidente neelucidate în ultima sută de ani. REALITATEA.NET vă aduce o colecție a celor mai cunoscute și dezbătute teorii conspiraționiste. Al treilea episod vă prezintă incidentul Roswell și presupusa capturare a unei nave extraterestre.
Incidentul Roswell se referă la recuperarea de către armata americană, la data de 8 iulie 1947, a unor materiale neidentificate, în apropiere de orașul Roswell, New Mexico. Reprezentanții armatei susțin că resturile recuperate nu erau altceva decât un balon meteorologic experimental, din cadrul unui program clasificat numit Mogul, care se ocupa cu detectarea posibilelor explozii nucleare rusești.
Pe de altă parte, din ce în mai mulți oameni sunt de părere că de fapt armata americană ar fi recuperat un OZN (obiect zburător neidentificat), o navă extraterestră și au ales că facă totul secret.
Bănuielile au apărut în aceeași zi când Roswell Army Air Field (RAAF) a emis un comunicat oficial în care spuneau că au recuperat un obiect necunoscut, de forma unei disc, din apropierea unei ferme din Roswell. Tot în cursul zile de 8 iulie, Comandamentul General al Armatei a 8-a a Forțelor Aeriene a emis un al doilea comunicat în care se specifică faptul că a fost de fapt recuperat un balon meteorologic. Au apărut chiar și câteva articole în ziarele locale care titrau pe prima pagină că a fost recuperat un OZN.
În mod surprinzător, cazul a fost uitat timp de aproape 30 de ani. În 1978, ufologul și expertul în fizica nucleară Stanton T. Friedman a realizat un interviu cu maiorul Jesse Marcel, unul dintre cei care au participat la recuperarea resturile la Roswell. Acesta a fost de părere că Armata a mușamalizat cazul și că acolo a fost recuperată o navă extraterestră.
În ani următori au apărut o serie de mărturii care au adăugat o sumedenie de detalii despre incident, dar cea mai interesantă a fost declarația unui medic legist care a susținut că a efectuat autopsia unor creaturi umanoide. Odată cu apariția internetului a ieșit la suprafață un film scurt, controversat, în care se văd două creaturi, decedate, în timpul unei autopsii. Filmul a fost primit de la început cu scepticism, iar mulți cred astăzi că este un fals. Cu toate acestea, există în continuare un număr foarte mare de oameni care sunt de părere că filmul este adevărat sau cel puțin o reconstituire a evenimentelor originale.
Indiferent dacă incidentul este adevărat sau nu, acesta a generat sute de cărți, filme, emisiuni de televiziune, documentare și rămâne, probabil, cea mai cunoscută teorie a conspirației.
Citește și REALITATEA.NET vă prezintă conspirații celebre. Episodul 1: Experimentul Philadelphia
Citește și REALITATEA.NET vă prezintă conspirații celebre. Episodul 2: Planeta Nibiru și 2012