FC Brașov întâlnește, sâmbătă, în deplasare, pe Rapid, în etapa a 25-a a Ligii I, iar antrenorul formației de sub Tâmpa, Răzvan Lucescu, va reveni pentru prima oară în Giulești după despărțirea de gruparea "alb-vișinie", cu care a ajuns în 2006 în sferturile Cupei UEFA.
Deși admite că la Rapid a realizat cele mai frumoase performanțe ca antrenor, Lucescu junior nu se lasă pradă sentimentelor, ci vrea să profite de situația dificilă a fostei sale echipe, care în ultimele trei etape a câștigat doar un punct în nouă posibile și care, în 11 zile a fost învinsă de două ori de rivala Dinamo, atât în campionat (3-0), cât și în Cupa României (4-2).
"Avem încredere și vom pregăti meciul așa cum trebuie, mai ales că Rapid trece printr-un moment neplăcut. Această serie negativă de rezultate poate duce echipa într-o stare de lipsă de încredere, iar noi am putea specula. Suntem outsideri în acest joc, iar presiunea va fi mai mare pe Rapid. Ei vor evolua cu o mare ambiție pentru a șterge ceea ce s-a întâmplat în ultimele meciuri", a comentat Răzvan Lucescu.
"Mă întorc în Giulești cu respect pentru oamenii cu care am colaborat acolo, dar și cu dorința ca FC Brașov să facă un joc bun și să câștige. Jucătiorii care au evoluat și la Rapid nu trebuie să demonstreze nimic și în niciun caz nu vor juca având gândul la răzbunare, ci la victorie", a adăugat tehnicianul.
În meciul cu Rapid la FC Brașov nu vor evolua Romeo Surdu, suspendat, și Mugurel Buga, accidentat, iar Ezequias și Cristescu sunt incerți.
Meciul Rapid - FC Brașov, din etapa a 25-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.