Selecționerul crede că, în ciuda luptei strânse din Liga I, turul de campionat a fost unul sub nivelul calitativ al ediției trecute. El a vorbit și despre primele șapte meciuri la naționala României și despre viitoarea campanie de calificare, cea pentru Euro-2012.
Antrenorul reprezentativei de fotbal a României, Răzvan Lucescu, a declarat că ediția 2009/2010 a Ligii I este mai slabă decât cea trecută și crede că principala cauză o reprezintă schimbările dese de antrenori de la echipele din primul eșalon.
"Este un campionat mai slab decât cel de anul trecut. Dinamo, anul trecut, a avut un antrenor de la prima la ultima etapă. În plus, îl avea pe Lobonț, îl avea pe Dăînciulescu, jucători cu greutate. La Cluj, iar schimbare de antrenor. Craiova anul trecut arăta ca o echipă frumoasă și spectaculoasă, anul acesta se bate la retrogradare, deja schimbând un antrenor", a comentat Lucescu.
Selecționerul a vorbit și despre echipa națională și așteaptă cu nerăbdare startul campaniei de calificare la Euro-2012. "A fost un an important în viața mea. După șapte jocuri la echipa națională, cred că suntem pe un drum bun. S-au obținut patru victorii, au fost două rezultate de egalitate, și o înfrângere și din toate acestea am cules câte ceva. În preliminariile Euro-2012 va trebui să întâlnim echipa care ne va fi dată în grupă și va trebui să jucăm ca să câștigăm. Chiar dacă vom obține victorii, nu va fi liniște. Adevărata bucurie va fi doar la finalul campaniei de calificare", a punctat Răzvan Lucescu.
România a prins in extremis un loc în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului European din 2012, din Ucraina și Polonia, care va avea loc pe 7 februarie 2010, la Varșovia.