Război între Mircea Badea și Horia Roman Patapievici, după ce în două emisiuni, "Sinteza zilei" și "În gura presei", realizatorul TV "a reușit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte", în opinia scriitorului.
"Mircea Badea a reușit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte. Mircea Badea a imaginat o scenetă, în care, prin deducții absurde și nerușinate, Elena Udrea era pusă să fie „cu ochii pe organ” și să „stea cu gura numai pe organ”. Al cui organ?, se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, își răspundea tot dânsul, omniscient. Concluzia scenetei era că Elena Udrea stă cu gura pe organul lui Traian Băsescu. Cum poate fi calificat acest exercițiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omenește, ca degradant", scrie intrigat Horia Roman Patapievici, în editorialul din Evenimentul Zilei.
În replică, Mircea Badea a anunțat pe blogul său personal că a făcut "un exercițiu de stil folosind numele propriu Organ, (pe care chiar Doamna Udrea l-a scris cu mâna domniei sale), exercițiu subtil și inatacabil, iar Patapievici se gândește la p**a".
Horia Roman Patapievici este de părere că "cei care acceptă cu seninătate degradarea unui om nu sunt deci spectatori, nici doar părtași - sunt făptuitori. Sunt oameni care, sub aparența bunelor intenții și a grijii față de țară, contribuie decisiv la distrugerea climatului general de decență din societatea noastră".