Răpirea jurnaliștilor, Hayssam, căderea comunismului, alegerile prezidențiale sunt câteva din temele dezbătute în editorialele de astăzi

Cornel Nistorescu se întrebă în Cotidianul dacă nu cumva "Răpirea jurnaliștilor - o afacere prezidențială?"

 Nu-mi imaginam atunci când am aflat că afacerea eșuată a lui Munaf va deveni o poveste atât de aproape de un final tragic și o afacere de și mai mari proporții.
Și politică, și financiară! Abia mai târziu, când lucrurile au început să transpire, când Omar a fost scos din pușcărie și a dispărut din țară, mi-am dat seama că subestimasem cazul. De la aparența de telenovelă cu ziariști, lucrurile au început să iasă la iveală și să trădeze o altă anvergură. Și caracterul de joc periculos. Și militar, și politic, și financiar! Și toți cei care știau mersul lucrurilor spuneau că afacerea se va deconta abia în campania electorală. Toate avertismentele și apropourile de mai târziu au trimis la același lucru. Apariția stenogramei înregistrării Degeratu-Hayssam a fost semnalul de începere a ostilităților.

Stelian Tănase face pentru Adevărul o paralelă între patria noastră și cea vecină în "Budapesta' 56"

Nicio cădere de regim comunist din toamna lui 1989 nu a semănat atât de mult cu revoluția de la Budapesta din ’56 ca prăbușirea lui Ceaușescu. Sau, mai bine zis, cu „deschiderea procesului de transformări“ - neîncheiat nici acum când scriu. România oferă azi mai curând o imagine deprimantă. Are aspect de republică bananieră, de țară de lumea a treia, mai aproape de republicile ex-sovietice din sudul Rusiei… Se trăiește într-o stare de lehamite, care nu mai amintește prin nimic entuziasmul și fervoarea din decembrie 1989. Instigați de mizeria vieții publice, devenim fără să vrem mizantropi, indiferenți și cinici.
Este ultima reacție rațională înainte de a constata exitul iluziilor noastre într-o lume ceva mai bună. Dar să ne întoarcem la ce a fost la sfârșitul lui octombrie/ începutul lui noiembrie ’56. Studenții „au ieșit“ pentru a se solidariza cu polonezii, care doreau reforme, iar Hrușciov amenința să scoată tancurile din cazărmi. Tensiunea a ajuns la paroxism, iar budapestanii au înțeles, spre deosebire de alții, un lucru simplu: de ce se întâmplă la Varșovia, Poznan și Gdansk depinde și soarta lor.

Silviu Sergiu vorbște în Evenimentul Zilei despre "Trădarea cu tâlc a UDMR"      

Vasile Blaga a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale parlamentului, pentru a ocupa funcția de ministru al dezvoltării regionale.
Cu excepția lui Bogdan Aurescu (un tehnocrat pursânge), până la închiderea ediției, niciun alt ministru PDL nu a reușit performanța de a înșela „vigilența” majorității PSD-PNL-UDMR, care s-a declarat ostilă unui executiv creat în jurul PDL.
Victoria lui Blaga a fost posibilă grație voturilor parlamentarilor UDMR. Desigur, politicienii maghiari au negat că ar fi vorba despre o trădare. „Nu a fost un vot politic. A fost un vot personal pentru Vasile Blaga”, s-a justificat deputatul UDMR Antal Istvan.

Florin Negruțiu scrie în Gândul despre "Lupul de mare în blană de oaie"

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, a fost o vreme când bovinele se plimbau cu limuzinele, caprinele aveau propriile emisiuni TV iar ovinele își ofereau trupurile lui Flutur să scrie cu ele pe dealuri numele Baciului. Cum nimeni nu mai avea vreme de el, laptele se usca în țâțe sau, în cel mai bun caz, se dădea la porci. Revoltați, mițoșii își puseră clopul pe cap și merseră la stăpânire, să-și ceară dreptatea. Acolo, ce să vezi? Hărmălaie ca la piață: Guverne peste Guverne în Piața Victoriei, dar niciun ministru al Agriculturii, palavragii cu caș la gură în Piața Constituției, ziariști precipitați în Piața Presei Libere, dar neînstare să facă mare brânză. Și-atunci se duseră în Cotroceni, la Leu.