Fundașul Rapidului, Ștefan Mardare, a declarat, miercuri, că speră cel puțin la un egal în meciul cu CFR Cluj, din etapa a 20-a a Ligii I, dar a adăugat că giuleștenii sunt o echipă "prea mică" pentru a se gândi la titlu.
"Suntem pregătiți și sperăm să ne întoarcem cel puțin cu un egal. Sper să demonstrez încrederea pe care mi-o acordă antrenorul și să nu dezamăgesc. Sunt soluții, chiar dacă avem mulți absenți, suntem 20 de jucători în lot și suntem capabili să înlocuim titularii. Noi suntem prea mici să ne gândim la titlu. Ne gândim la fiecare meci, o luăm pas cu pas", a spus Mardare.
Mijlocașul Ovidiu Herea îl contrazice, însă, pe colegul său și crede că Rapid poate spera la câștigarea campionatului, având în vedere că diferența față de primul loc este de doar 5 puncte.
Portarul Elinton Andrade consideră că e prematur să se vorbească despre favorite la titlu. "Dacă vrem să câștigăm campionatul, trebuie să demonstrăm că avem un lot valoros. E devreme să spunem cine ia campionatul, important e să avem constanță în joc și rezultate", a afirmat Andrade.
Partida CFR Cluj-Rapid, din etapa a 20-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:45.