Ministrul Radu Berceanu a solicitat Autorității Rutiere Române ca până la sfârșitul săptămânii să-i prezinte un raport privind autocarele și microbuzele închiriate pentru ziua alegerilor prezidențiale și susține că, din datele de până acum rezultă că "sunt închiriate în nivelul normal".
"Eu i-am dat lunea trecuta ordin domnului Râpea, de la PSD, care conduce Autoritatea Rutieră Română, să ia din toate județele și până la sfârșitul săptămânii să îmi dea un rezultat concret, cu niște hârtii clare. Rezultatul o să îl prezint. Practic, nu sunt închiriate mai deloc. Sunt închiriate în nivelul normal, câteva procente. O să vad exact toate documentele pentru că domnul Râpea a avut termen până la sfârșitul săptămânii. Am vorbit la telefon, mi-a spus că a terminat materialul, concluzia este că nu se susține nici un fel de asfel de chestiune”, a precizat ministrul Transporturilor, sâmbătă, la Craiova.
Acesta a mai susținut că, după declarațiile făcute de Dan Nica la Craiova referitoare la faptul că toate microbuzele și autocarele firmelor de transport au fost închiriate pentru 22 noiembrie și 6 decembrie, premierul Emi Boc l-a chemat la discuții și l-a întrebat dacă are dovezi sau dacă poate da nume de firme care au închiriat autobuze, însă fostul ministru al Internelor nu a putut da niciun fel de exemplu.
"Domnul Boc, a doua zi, l-a chemat la niște discuții, nu a reacționat întrebându-l. Nici atunci și nici până acum domnul Nica nu a dat nici un fel de exemplu, nici un exemplu”, a spus Berceanu.
Și la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la instalarea în funcție a noului prefect de Vâlcea Petre Ungureanu, ministrul Radu Berceanu a spus că potrivit datelor pe care le are până acum privind numărul autobuzelor închiriate este mult mai mic decât cel anunțat de Dan Nica, afirmând că ”poate că sunt, la nivelul celor 40.000 de autobuze, câteva zeci sau câteva sute închiriate în toată țara, ceea ce era normal, de altfel.”
Președintele PDL Dolj a mai precizat că social-democrații au ieșit la atac conform unei tactici. „Colegii de la PSD au avut următoarea tactică: facem tot felul de lucruri care sunt neplăcute și care determină pierdere de imagine sau politică pentru PDL. Dacă PDL replica la așa ceva atunci, datorită acelei replici, noi puteam să ieșim de la guvernare spunând că ei sunt de vină, așa cum s-a întâmplat acum”, a mai susținut Berceanu.
Ministrul de Interne Dan Nica a declarat, săptămâna trecută, la Craiova, că pentru alegerile prezidențiale s-au luat măsuri suplimentare pentru a se evita fraudarea votului. "Toți vom fi foarte atenți cine intră în acele secții, dacă sunt turiști, dacă sunt turiști de alt gen, dacă informația pe care eu o am că nu mai există autocare libere în România pentru 22 noiembrie și 6 decembrie are o altă legătură cu faptul că românii s-au hotărât brusc să plece în excursii la mânăstriri, în alte locuri turistice la României".