Omul de faceri Puiu Popoviciu neagă că ar fi făcut afaceri cu fratele presedintelui, Mircea Băsescu. El a făcut declarația luni dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acolo era programat recursul procurorilor la decizia judecătorilor de cercetare în libertate a celor trei învinuiți în dosarul "Doi și-un sfert". Termenul a fost amânat pe motiv că avocații au nevoie de timp să studieze mai bine dosarul și se va judeca peste două zile.
"Nu am făcut niciodată afaceri cu fratele președintelui Traian Băsescu", a spus omul de afaceri Puiu Popoviciu, luni dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Cei trei reținuți în dosarul "Doi și-un sfert" au fost eliberați, miercuri noapte, de judecătorii de la Curtea de Apel București.
Cornel Șerban, Petre Pitcovici și Puiu Popoviciu nu au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. Au însă interdicția de a părăsi țara pentru o perioadă de 29 de zile. Procurorii DNA au făcut recurs la decizia magistraților.
După o ședință care a durat mai bine de patru ore, cei trei acuzați au părăsit Curtea de Apel în libertate. La proces, au pledat nevinovat. Omul de afaceri Puiu Popoviciu susține că totul este un abuz al DNA, dar că se va face dreptate.
Avocații susțin că nu există probe în dosar. Florian Șurghie, avocatul fostului șef din DGA Petre Pitcovici, susține că în acest caz nu este vorba de mită. Nu neagă însă că Petre Pitcovici ar fi intervenit pe lângă denunțător, Ion Motoc, să rezolve dosarul Băneasa mai repede.
"A existat o relație de mai mulți ani între cei doi. Clientul meu a apreciat ca îi poate adresa o rugăminte în legătură cu soluționarea acestui dosar. Intervenții au existat, nu putem să negăm. Intervențiile erau să soluționeze dosarul mai repede și a motivat că persoanele implicate sunt stresate", a declarat Șurghie.
Și fostul rector al Universității de Agronomie din București este liber. Pentru Ioan Alecu, procurorii nu au cerut mandat de arestare. Fostul directorul al DGIPI si fostul șef al diviziei Operațiuni din DGA sunt acuzați că ar fi încercat să influențeze un ofițer de poliție judiciară din DNA. Acesta ar fi trebuit să-l scape pe omul de afaceri Puiu Popoviciu de un dosar.