75 de secunde. Atât a avut la dispoziție ca să voteze fiecare dintre cei peste 3.700 de alegători care s-au prezentat la o secție specială din Paris. Liderii PSD acuză că în acea secție s-au întâmplat lucruri necurate, în timp ce reprezentanții PD-L consideră că 75 de secunde e mai mult decât suficient pentru oricine ca să pună ștampila pe buletinul de vot.
Liderii PSD au comparat secția de la Paris cu cea de la Gara de nord, din capitală. "La Gara de Nord unde s-a votat de dimineața pana la ora 21, și ați văzut că acolo au fost ca sardelele, au reușit să voteze într-o zi întreagă 706 oameni. În Paris au votat într-o zi 3747 de oameni, adică 20 de secunde", a spus Liviu Dragnea.
Reprezentanții PD-L spun că fiecare alegător a votat la Paris nu în 20 de secunde cum spun social-democrații, ci în 75, pentru că erau cinci cabine de vot.
"De la 7 la 21 sunt 14 ore, ori 60 de minute sunt 840 de minute, ori 60 de secunde sunt 50.400 de secunde ori 5 sunt 250.000, împărțit la 3747 sunt 75 de secunde, uitați că stați prost cu matematica, domnule Dragnea", a replicat Adriean Videanu.
Divergențele dintre cele două tabere au continuat în emisiunea "Ora de Foc". Protagoniști: vicepreședintele PSD, Dan Nica și deputatul PD-L, William Brânză.
"Cine poate si care este calculul matematic care spune că în 60 de secunde s-a votat unde? Numai în străinătate. Matematic, nu se putea face mai repede de patru minute", a acuzat Dan Nica.
În replică, reprezentantul PD-L a declarat că la Paris s-a votat la foc automat pentru că oamenii primeau deja scrise declarațiile pe propria răspundere.
"Aceste declarații pe care le amintește acum domnul ministru erau date oamenilor în coadă. În momentul în care venea la secția de votare erau deja completate, decât semnau în fața omului din secția de votare", a răspuns William Brânză.
Steliana Vlad, o româncă stabilită la Paris, a declarat însă că în momentul în care a votat la Paris, nu era deloc coadă în secție.