PSD a cerut organizarea turului III al alegerilor pentru Președinția României. PSD a adus la Curtea Constituțională dovezile privind presupusele fraude comise în turul II al alegerilor prezidențiale, a anunțat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Social-democrații au depus marți la Curtea Constituțională o contestație prin care cer anularea rezultatului de la alegerile prezidențiale și repetarea votului.
Social-democrații au anunțat marți că dețin "camioane de probe" care să demonstreze frauda masivă comisă de democrat-liberali. Legea pentru alegerea președintelui spune că scrutinul poate fi anulat dacă frauda a fost atât de mare încât să poată modifica numele învingătorului.
"Sunt camioane de probe, am luat decizia să le sintetizăm, vin în valuri, în valuri. Au început să vină și din afara țării, de la secțiile din diaspora, deja au venit mai mulți colegi aici la sediu să lucrăm să le sintetizăm, o să le depunem mâine într-o formă care să poată fi depusă acolo, că altfel ar înseamna să mergem cu un camion de documente acolo. Este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii ăștia. Discutăm de vot multiplu, de mită electorală, de procese electorale care au fost modificate după ce au ieșit de la secția de vot și multe altele", a declarat marți secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.
Ce spune legea
Conform legii pentru alegerea președintelui României, Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor. Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele și candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevazută de lege pentru aducerea la cunoștință publică a rezultatului alegerilor.