Protestul bugetarilor a stârnit reacții vehemente din partea cititorilor REALITATEA. NET. Mulți dintre ei consideră că pe timp de criză, când mulți români își pierd locurile de muncă sau rămân cu salarii de nimic, un asemenea protest nu este bine venit. Alții au spus că liderii de sindicat sunt cei care trebuie trași la răspundere pentru situația creată miercuri în București.
"Sunt medic rezident anul 2, iar soțul meu este inginer, împreună avem un venit de 450 de euro lunar din care plătim chirie și toate celelalte utilități. Cred că bugetarii și-au ales cel mai prost moment sa se revolte, având în vedere criza economică. De ce nu s-au revoltat până acum, în timpul guvernării PNL, pentru că nici atunci nu aveau salarii mai mari? Sunt de acord cu toate măsurile ce le-a luat guvernul actual.
Întrebați câte ore lucrează un profesor pe zi, și câte zile de concediu are pe an? Vă spun eu: mai mult de 6 ore pe zi nu stă la școală, iar pe an are concediu de 60 de zile lucrătoare. Și atunci ce salariu să aibă?". Mesajul a fost trimis de cititoarea REALITATEA.NET Raluca Petrescu.
"Bugetarii muncesc la stat că le e cald și bine, nu prea se spetesc cu munca, salariul merge oricum, că de, statul plătește, iar cand dăm de-o mică criză facem grevă! Hai mai bine luați-vă viețile în mâini și la munca cu voi... nu la stat sau la făcut greve". Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis protestatarilor cititoarea REALITATEA.NET, Marina.
SRA crede despre greva bugetarilor că este de fapt "balul ipocriților".
"Lideri de sindicat sunt mafioți. Studiați averea lor și apoi veți vedea cu cine aveți de a face. Să și plătească dările și impozitele acești mafioți și apoi să reprezinte interesele maselor nenorocite de sistemul ticălos instalat în România de 20 ani", a mai spus cititorul REALITATEA.NET, SRA.
Maria, o altă cititoare REALITATEA.NET, a întreabat "care este eficiența muncii bugetarilor și cine o analizează, pentru a demonstra că cererea lor este justificată".
"Legea unitară de salarizare s-a realizat în 9 luni de zile de către fostul ministru al muncii, Marian Sârbu,împreună cu toți liderii sindicatelor. Legea avea scopul nu de creștere a salariilor, ci de o ierarhizare mai echitabilă și să elimine salariile nesimțite din sistem. Cu toate acestea, acum toți fac grevă, chiar și magistrații", a scris Voinea, unul dintre cititorii REALITATEA.NET.
Mircea Liviu considera că cei care lucrează în domeniul privat nu ar trebui să îi blameze pe bugetari. "Facem parte în mod egal din România, economia este la pământ în mod egal", a mai scris cititorul Mircea Liviu.