Discret, timid și prudent, Mugur Isărescu lucrează fără voie, de 20 de ani, la propriul mit. Mitul salvatorului tăcut, al specialistului strategic, despre care e bine să știm că, dacă arde țara, el e acolo să stingă focul.
Mugur Isărescu e brandul public cel mai longeviv, el fiind guvernatorul Băncii Naționale din 1990 până azi, cu o singură întrerupere de avarie, în 2000. Atunci a acceptat să fie premier și a făcut-o eficient, România înregistrând în acel an prima sa creștere economică de după Revoluție.
E bancherul pursânge, dedicat banilor și rezervelor de bani, omul care a făcut din Banca Națională o instituție care te liniștește. E profesor doctor și membru plin al Academiei. Peste aceste titluri a primit alte câteva zeci. Recunoscut de bancherii lumii și de cluburile restrânse ale finanței europene, Mugur Isărescu e una din puținele noastre mărci apreciate la export.
Are 60 de ani și crede că abia la 65 se cuvine să fii președinte. Dar, după mandatul de premier din 2000, a candidat la Președinție. A candidat în numele unei promisiuni, fără chef și cu gândul că a abandonat Banca Națională. După eșec s-a întors acolo unde credea că îi e locul și a împins instituția către ceea ce este azi, adică singura sursă de calm a populației.
Mugur Isărescu nu are în spate nicio forță politică, iar candidatura lui la Președinția României pare deocamdată trecută cu vederea. Dacă însă ar candida, ar fi cel mai calificat pe tema crizei economice care, acum e sigur, va marca viitorii ani.
Economia românească a căzut la pat și are poate nevoie de un doctor competent în camera de gardă. Mugur Isărescu, salvatorul, specialistul care așteaptă cuminte la BNR, ar avea pregătirea necesară. A dovedit-o ca prim-ministru, ar putea s-o încerce și ca președinte. Și, așa cum alegerile românești au mai arătat, candidații întârziați sunt capabili de surprize. Iar în contextul crizei, Mugur Isărescu e ideea explozivă care poate declanșa încrederea generală.
