Ultimele Stiri· 3 min citire

Proiect de președinte - episodul 2: Vadim și Becali, războinicii

Proiect de președinte - episodul 2: Vadim și Becali, războinicii

Proiect de președinte - episodul 2: Vadim și Becali, războinicii

Publicat5 mai 2009, 16:33
Actualizat7 mai 2009, 11:52

Corneliu Vadim Tudor și Gigi Becali s-au născut din nevoia de circ și violență a electoratului. Stridenți, plini de sine și de tupeu, înzestrați cu abilitatea de a atrage atenția maselor, cei doi oameni politici au fost și sunt, de departe, cele mai pitorești modele publice.

Corneliu Vadim Tudor este pamfletar, iubitor de câini și fost senator al României. Mai este inventatorul unui partid cu aere creștine și ambiții naționaliste cu care tocmai a ratat pragul electoral. Vadim e genul corpolent, de categorie grea, dar are o vioiciune a monologului rar întâlnită. Vorbește neîntrerupt și nu lipsit de inspirație. Are umor, verb și metaforă și nu ezită să le toarne pe toate, sub formă de lături, în capul inamicilor, adică în capul tuturor. Nu există personaj public în România care să nu fi încasat insultele groase ale lui Vadim. La fel, nu există adversar politic pe care Vadim să nu-l fi lingușit la un moment dat. Bombastic, agresiv și inconsecvent, aliat de ocazie cu idealuri arhaice, acuzat de xenofobie, homofobie și antisemitism, Corneliu Vadim Tudor a obținut audiență electorlă patru mandate la rând. În noiembrie 2000, când a ajuns în turul doi la prezidențiale, a reușit să înspăimânte intelectualitatea și să-i facă pe mulți anticomuniști să-l voteze pe Ion Iliescu. Întrebat atunci de ce a mers pe mâna lui Vadim, un tânăr a răspuns: "L-am votat că e diliu".

Cuvântul i se potrivește natural și lui Gigi Becali, mulți fani fiind de acord că le place, tocmai fiindcă e nebun. Fără să-l egaleze pe Vadim la studii, Gigi se mulțumește cu pregătirea de filozof practician, doândită de la Dan Pavel. Fost cioban și mulgător de fraieri la table și barbut, machedonul din Pipera s-a declarat, în urmă cu doi ani, cel mai avut om din România. S-a îmbogățit din tranzacții dubioase cu Armata, a perseverat în vânzarea fostelor imașuri natale și a cumpărat ceva neclar la Steaua din care avea să rezulte că e patron. Fotbalul l-a scos în față și acolo l-a lăsat. Și-a pus ascensiunea în socoteala lui Dumnezeu, care, susține el, e îndrăgostit lulea de Becali. Grandoman și guraliv, s-a împodobit, spre deliciul publicului, cu titluri kitsch. Războinicul luminii sau Mihai Viteazul s-au arătat însă, uneori, mână largă. Gigi Becali a ridicat case pentru sinistrați, a construit biserici și a finanțat Patriarhia, chiar dacă după aia a cerut banii înapoi. Partidul Noua Generație, obținut cu sprijinul unor intelectuali și al unor badigarzi a cântat o vreme aria legiunii și a Căpitanului după care a amuțit sub pragul de 5%, la alegerile din 2008. În aprilie 2009, însuși Căpitanul a intrat puțin la răcoare.

În prezent, Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor stau umăr la umăr. Nu-i unește doar fervoarea creștină și aplecarea spre voievozi, ci și respectul reciproc pe care și-l poartă Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor sunt doi posibili candidați la președinția României și nimeni nu ne poate garanta că finala nu se va desfășura între ei doi. 


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri