Sindicaliștii din educație au spus că prin ordonanța de rectificare bugetară, care prevede ca posturile vacante din învățământ să fie ocupate doar în proporție de 15%, aproximativ 60.000 de suplinitori vor rămâne fără loc de muncă, iar profesorii vor trebui să lucreze mai mult pe bani mai puțini.
"Guvernul a premeditat această soluție de rectificare bugetară, nouă ne-au spus că restructurările din sistem nu vor afecta educația, dar pe ascuns au introdus în lege o prevedere care înseamnă că aproape 60.000 de suplinitori vor fi dați afară din învățământ. Este adevărat că vrem să ridicăm calitatea educației și să avem numai profesori foarte buni și cât mai puțini suplinitori, dar problema este că oricum nu are cine să predea în locul lor, decât dacă Guvernul nu se gândește să extindă normele didactice și să îi facă pe profesorii titulari să muncească mai mult pe bani mai puțini. Guvernul propusese să fie dați afară 20.000 de profesori la discuțiile despre rectificare, dar convenisem că masura nu va fi aplicată. Se pare că până la urmă au înghețat și salariile și dau și oameni afară", a explicat secretar general al Federației Educației Naționale (FEN), Constantin Ciosu.
Pe de altă parte, președintele executiv al Federației "Spiru Haret", Marius Nistor, crede că nici prin creșterea normelor didactice la mai mult de 18-20 de ore de predare pe săptămână nu s-ar putea rezolva problema claselor care vor rămâne fără profesori. "Sunt suplinitori care au ore la două sau trei unități școlare, ceea ce înseamnă că va fi foarte dificil, dacă nu imposibil, întocmirea unor orare care să rezolve eliminarea acestor cadre din învățământ", spune Nistor.
Această nouă decizie a Guvernului îi nemulțumește și mai mult pe sindicaliști, în condițiile în care, prin rectificarea bugetară, Educația a pierdut aproape 1,5 miliarde de lei, atât din fondurile de investiții cât și din cele de salarii, ceea ce înseamnă că niciunul dintre cele două obiective strategice ale guvernului pentru acest domeniu nu au fost atinse, respectiv 6% din PIB pentru Educație și majorarea cu încă 33% a salariilor cadrelor didactice. "Avem mai puțin de 4% din PIB, cât despre salarii, nu numai că nu mai cresc, dar chiar scad, dacă profesorii vor trebui să muncească mai mult pe aceiași bani", comentează reprezentantul FEN.
Sindicaliștii au spus că în aceste condiții vor grăbi declanșarea grevei generale. "Referendumul printre membrii federației noastre este aproape gata și în proporție de 80% putem să spunem că ieșim în stradă. Toate promisiunile despre reformarea sistemului de învățământ și declarațiile politice că Educația este prioritatea numărul unu a guvernului sunt niște sforăituri. Și asta în timp ce în orice stat civilizat în condiții de criză învățământului i se acordă atenție deosebită", a mai spus liderul Federației "Spiru Haret".
Reprezentanții ministerului refuză, deocamdată, să facă declarații sau să dea explicații pe această temă.