Cadrele didactice ar putea să nu mai primească cei 100 de euro de care beneficiau anual pentru achiziționarea materialelor didactice, decât dacă au vârsta sub 35 de ani, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de NewsIn.
Sumele prevăzute pentru cumpărarea de cărți și programe educaționale s-au dat profesorilor indiferent de vârstă din septembrie 2007. Guvernul ar putea decide până joi dacă va adopta sau nu această nouă ordonanță.
Sindicaliștii din Educație consideră discriminitorie propunerea Executivului și amenință că o vor contesta în forurile avizate, în cazul în care va fi adoptată. "Este o decizie complet anapoda. Pe de o parte vorbim de pregătirea continuă pe tot parcursul vieții, confirmă cu tendințele europene, pe de alta facem discriminări de genul acesta. Profesorii de peste 35 de ani trebuie și ei sa se documenteze și să fie la curent cu cele mai recente politici educaționale și cu noutățile din domeniul de care se ocupă. Vom contesta această ordonanță discriminatorie", a precizat, pentru NewsIn, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea.
Acesta subliniază că diferențele salariale între profesorii debutanți și cei cu experiență sunt oricum mici și ambele categporii au nevoie de banii de cărți. "Un profesor debutant câștigă aproximativ 1.000 - 1.200 de lei, iar unul cu toate gradele și vechime poate să ia 1.700-1.900 lei. Diferențele sunt foarte mici, mai ales că totuși 20-30 de ani de muncă și acumulare ar trebui să însemne ceva", explică liderul FSLI.
În nota de fundamentare a Ordonanței, se precizează că prevederile acesteia urmează să fie discutate cu partenerii sociali, în cadrul Comisiilor pentru dialog social, constituite la nivelul fiecărui minister, urmând ca "eventualele concluzii și propuneri" să fie trimise Ministerului Muncii în termen de cinci zile, pentru a fi avute în vedere la finalizarea actului normativ.
Adoptarea ordonanței ar afecta și editurile de carte școlară, spun reprezentanții acestora. Ei atrag atenția atât asupra discriminărilor, cât și asupra faptului că subvenția pentru cărți este necesară pentru dezvoltarea pieței de specialitate. "Pe de o parte nu înțeleg de ce profesorii de peste 35 de ani nu ar avea nevoie să se pregătească și să se informeze, pe de altă parte nu știu cum își închipuie guvernul că vom mai scoate cărți noi în domeniul educațional, dacă noi nu le vindem nici pe cele din librării și depozite", spune președintele executiv al Uniunii Editorilor din România, Claudiu Istrate.
În România sunt peste 105.000 de profesori cu vârste sub 35 de ani, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din totalul cadrelor didactice.