Conducerea producătorului de cabluri și fire electrice Iproeb Bistrița (IPRU) a hotărât vineri să trimită în șomaj tehnic, în perioada lunii ianuarie, 280 de salariați, din totalul de 653 de angajați, din lipsă de comenzi, potrivit unui comunicat transmis pieței Rasdaq.
Hotărârea conducerii va afecta în luna ianuarie 42% din totalul angajaților și vizează personalul rămas fără activitate, care va beneficia de 75% din salariu, pe perioada concediului.
Totodată, compania a anunțat că își va desfășura activitatea la cele șase fabrici de producție și la compartimentele funcționale, în funcție de volumul de comenzi de care dispune.
Producătorul de fire și cabluri electrice Iproeb Bistrița a obținut, în primele nouă luni ale anului trecut, un profit net de 14,34 milioane lei (3,9 milioane euro), în scădere cu peste o treime față de perioada similară din 2007, pe fondul restrângerii afacerilor.
În intervalul ianuarie-septembrie 2008, afacerile companiei au fost de 112,14 milioane lei (30,8 milioane euro), în scădere cu 14,9% față de aceeași perioadă din 2007, când cifra de afaceri a fost de 131,71 milioane lei.
Iproeb Bistrița are un capital social de 14,27 milioane lei, divizat în 47,57 milioane de acțiuni, cu o valoare nominală de 0,30 lei. Acționarul principal al companiei este societatea Electromontaj, care deține 30,79% din capital.
Titlurile Iproeb Bistrița se tranzacționează la categoria de bază a pieței Rasdaq, sub simbolul IPRU. Valoarea de piață a companiei este de 44,95 milioane lei (10,67 milioane euro), conform ultimei cotații, de 0,945 lei, stabilită în ședința de vineri a Bursei.