Ultimele Stiri· 2 min citire

Procurorul-șef care ancheta dosarul permiselor din Covasna a fost arestat

Procurorul-șef care ancheta dosarul permiselor din Covasna a fost arestat

Procurorul-șef care ancheta dosarul permiselor din Covasna a fost arestat

Publicat20 dec. 2009, 09:48
Actualizat21 dec. 2009, 00:54
SursăNewsIn

Procurorul-șef al Secției Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Kiss Alexandru, a fost arestat preventiv, sâmbătă seara, pentru 30 de zile, de către magistrații Curții de Apel Brașov.

Kiss Alexandru fusese reținut vineri la 01.00 dimineața, cu ordonanță de reținere pentru 24 de ore, și fusese prezentat Curții de Apel sâmbătă seara. În urma audierilor, magistrații au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, cu drept de recurs.

Procurorul șef a fost reținut de anchetatorii DNA Brașov în urma unui flagrant de mită, după ce a primit de la unul dintre inculpații cercetați în dosarul permiselor din Covasna o sumă de bani pentru a interveni asupra unor probe.

Potrivit unor surse, cercetatul care a dat mita a vrut să-și ia înapoi săbiile găsite cu ocazia perchezițiilor făcute de anchetatori în acest caz. Pentru acest lucru el a oferit inițial 2.000 de lei, după care i s-ar mai fi solicitat încă pe atât.

Procurorul Kiss Alexandru ancheta dosarul permiselor din județul Covasna, caz început în luna martie a acestui an.

La începutul lunii decembrie, în acest caz au fost trimise spre judecată șase persoane implicate – printre care și cel care a dat mita, Szekely Karoly - într-un nou dosar, în care se vorbește despre falsificări, trafic de influență, abuz în serviciu și 22 de autoturisme înmatriculate fraudulos.

Este vorba despre persoane din lotul celor cercetate pentru comiterea mai multor infracțiuni în dosarul permiselor, cum ar fi fals intelectual, de luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și aderare la un grup infracțional.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri