Ultimele Stiri· 2 min citire

Procesul privind revizuirea sentinței în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie

Procesul privind revizuirea sentinței în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie

Procesul privind revizuirea sentinței în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie

Publicat11 nov. 2009, 12:27
Actualizat11 nov. 2009, 12:31
SursăNewsIn

Magistrații Înaltei Curți au amânat, pentru 26 noiembrie, cererea de revizuire a condamnării de 15 ani de închisoare în dosarul Revoluției de la Timișoara a fostului general Victor Stănculescu, din cauză că unul dintre judecătorii din complet este bolnav.

Avocatul lui Victor Stănculescu a fost de acord cu amânarea cererii, el depunând, însă, o cerere de recuzare a procurorului militar de ședință. Cererea va fi discutată la următorul termen.

Fostul general a fost adus la Înalta Curte de Casație și Justiție de la Spitalul penitenciar Jilava.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, pe 13 octombrie, cererea fostului general ca solicitarea privind revizuirea condamnării de 15 ani de închisoare în dosarul Revoluției de la Timișoara să se judece cu ușile închise, procesul fiind, însă, amânat.

Avocatul fostului general a susținut că, pe parcursul dezbaterilor, vor ieși la iveală detalii intime din viața clientului său, motiv pentru care instanța supremă a admis cererea.

Pe de altă parte, judecătorii au amânat, la primul termen, discutarea cererii de revizuire, pe motiv că lipsea dosarul de fond, că erau prea mulți arestați ale căror cereri urmau a fi discutate înaintea celei formulate de Stănculescu, iar starea de sănătate a fostului general nu i-ar fi permis să aștepte prea mult în boxa arestaților.

Curtea Militară de Apel a decis, pe 18 septembrie, să-l reîncarcereze pe Victor Stănculescu, după ce instanța inferioară decisese ca pedeapsa de 15 ani de închisoare să-i fie întreruptă, din motive medicale, pe o perioadă de un an. Curtea a mai decis, în aceeași zi, întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chițac cu trei luni, pe motiv că fostul general are nevoie de această perioadă pentru a suporta două intervenții chirurgicale.

Tribunalul Militar Teritorial București a întrerupt, pe 12 mai, executarea pedepsei pentru fostul general Victor Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Revoluției de la Timișoara, motivând vârsta înaintată și riscul vascular cerebral sau cardiac "maxim".

Cu toate acestea, în data de 2 septembrie, în presă a apărut o înregistrare video realizată cu o zi în urmă, în care fostul general este surprins intrând într-un cazinou din Capitală, unde ar fi petrecut mai mult de două ore în sala de jocuri.

Înalta Curte i-a condamnat pe 15 octombrie 2008, pe generalii în rezervă Victor Stănculescu și Mihai Chițac, la câte 15 ai de închisoare și degradare militară în procesul Revoluției de la Timișoara, prin decizie definitivă și irevocabilă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri