Ultimele Stiri· 1 min citire

Prince va urca pe scena Operei din Monte Carlo

Prince va urca pe scena Operei din Monte Carlo

Prince va urca pe scena Operei din Monte Carlo

Publicat7 aug. 2009, 12:00
Actualizat7 aug. 2009, 12:03
SursăNewsIn

Prince va susține două concerte-surpriză la Opera din Monte Carlo, pe 13 august, conform unui comunicat difuzat de Grupul Monte-Carlo SBM și preluat de presa franceză.

Vânzarea biletelor pentru cele două concerte, la care vor putea asista 500 de persoane, pentru fiecare dintre evenimente, contra unui tarif de 200 euro, a început de joi.

Prince alege, de multe ori, să-și anunțe concertele în ultimul moment. Extravagantul superstar pop a fost și primul artist din lume care a susținut un concert, fără asistență, la vila sa din Los Angeles, evenimentul fiind transmis, în schimb, pe site-ul oficial al artistului, în direct, pe 24 martie. Concertul a anticipat lansarea celor două albume noi ale muzicianului, "LOtUSFLOW3R" și "MPLSoUND", care a avut loc pe 29 martie.

Prince, născut în 1958, a lansat de curând cea de-a 27-a înregistrare de studio, Lotus Flow3r, un triplu album, cel de-al treilea de la debutul carierei sale fonografice, din 1978. Artistul, care va împlini 51 de ani în iunie, are șapte premii Grammy în palmares și este cunoscut pentru melodii ca "Purple Rain", "When Doves Cry", "Cream" și "Kiss".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri