Ultimele Stiri· 2 min citire

Prima porțiune din șoseaua de ocolire a Timișoarei a fost inaugurată miercuri

Prima porțiune din șoseaua de ocolire a Timișoarei a fost inaugurată miercuri

Prima porțiune din șoseaua de ocolire a Timișoarei a fost inaugurată miercuri

Publicat2 dec. 2009, 11:04
Actualizat2 dec. 2009, 23:45

Primul tronson din șoseaua de centură a Timișoarei a fost inaugurat miercuri în prezența premierului Emil Boc și a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu.

„Pentru noi cele mai importante sunt faptele, nu vorbele, iar eu cred că timișorenii, la fel ca toți românii, vor face diferența între cei care sunt specialiști în vorbe, bine meșteșugite, și cei care realizează lucruri concrete. Mă refer la Pasajul Băneasa pe care l-am realizat, centura Timișoarei, centura Ploieștiului, Timișoara-Lugoj, lucrările de pe centura Sibiului (...) acestea sunt lucruri practice într-un an extrem de greu din punctul de vedere economic când s-a demonstrat că dacă ai la butoanele Ministerului Transporturilor un ministru care spune și respectă ce spune, cu un efort al Guvernului de-a asigura bani de infrastructură, asta înseamnă 20% din banii țării, se pot face lucruri în această țară”, a declarat, pe centura de ocolire a Timișoarei, premierul Emil Boc

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a apreciat că centura orașului de pe Bega  are cel mai mare sens giratoriu dintre toate tronsoanele din țară. „Eu am luat decizia să mărim diametrul sensului giratoriu pentru că acolo unde sunt mici, există probleme de circulație. Acesta are două hectare, astfel încât tirurile să poată folosi corect un sens giratoriu”, a adăugat Berceanu.

Acesta a completat că se va continua partea de centură ocolitoare a Timișoarei, până când niciun autovehicul de mare tonaj nu va mai circula prin oraș. „Vom continua partea de centură ocolitoare a Timișoarei, până când întreg cercul centurii se va închide. (...) Sunt deja elaborate studii de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici sunt aprobați, urmează licitația (...) Aș vrea să mulțumesc Băncii Japoneze de Investiții care a asigurat finanțarea acestei lucrări, riscam dacă nu terminam anul acesta lucrările să nu mai putem lua banii aceștia”, a precizat Radu Berceanu.

Prima porțiune din centura Timișoarei are 12 kilometri, din totalul de 56 kilometri, și face legătura între DN 6 și DN 69, respectiv între Calea Lugojului și Calea Aradului. Șoseaua de ocolire are 2 benzi de circulație, 3 pasaje și 5 intersecții.

După ce au inaugurat circulația pe primul tronson al șoselei de centură, Boc și Berceanu au mers pe DN 6 Timișoara – Lugoj, până la Remetea Mare, după care s-au întors la cel mai apropiat nod rutier de Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri