Prima ediție Nobel pentru literatură, sub semnul "idealismului" controversat al contelui Tolstoi

Lingvist și scriitor prin ambiție, vorbitor a cinci limbi, intenția lui Alfred Nobel a fost aceea de a institui un premiu pentru "genii", care să le ajute să își scrie opera, fără griji materiale. Fiu al unui armator suedez, Nobel a trăit zece ani din viață, de la 8 la 18 ani, în Rusia, dar orașul său de suflet era Parisul.

"Premiul va fi decernat acelei persoane care a creat în câmpul literaturii cea mai distinsă operă cu tendință idealistă", era cerința primului comitet creat pentru a recompensa valorile din lumea literară dorite de Nobel. Sintagma "tendință idealistă" a dat, în cele din urmă, mari bătăi de cap membrilor din comitet, care au decis să îl premieze pe poetul francez Sully Prudhomme, deși mulți se așteptau ca marele laureat să fie Tolstoi.

De ce nu Tolstoi? Istoria literaturii are două răspunsuri: unul romanțat, care spune că Tolstoi ar fi refuzat nominalizarea, spunând, plastic, că "banul este ochiul dracului", iar celălalt, mai pragmatic, care spune că scriitorul rus nici măcar nu a fost nominalizat, negându-i-se, astfel, "idealismul". Cea de-a doua ipoteză, de altfel mai documentată,  pare și cea mai plauzibilă. Un grup de scriitori și jurnaliști suedezi, între care și Selma Lagerloff, s-a constituit într-un comitet de susținere a lui Tolstoi și i-au scris acestuia o scrisoare de sprijin, imediat după decernarea premiului. "Vrem să ne exprimăm admirația pentru dumneavoastră. Sunteți pentru noi unul dintre cei mai emoționanți poeți. Am simțit nevoia să vă adresăm scrisoarea, pentru că instituția responsabilă de acordarea premiului nu reprezintă nici opinia publică și nici pe cea a scriitorilor", scriau cei 40 de semnatari suedezi.

Începând cu 1902, se pare că numele lui Lev Tolstoi este oficial pus deoparte. Secretarul permanent al comitetului din epocă, Carl David af Wirsén, s-a opus nominalizării lui Tolstoi, din cauza viziunilor politice ale acestuia. Într-un raport înaintat Comitetului, acesta spunea că, dincolo de admirația pentru "creațiile imortale" ca "Război și pace" și "Anna Karenina", nu poate legitima teoriile politice ale contelui rus. Wirsén a avut același succes opununându-se acordării premiului lui Ibsen și Strindberg.

În corespondența desecretizată din 1901, membrii juriului își exprimă “marele regret” că premiul nu va ajunge la Tolstoi și își îndreaptă atenția spre poetul și filosoful Sully Prudhomme. Din cele 600.000 de coroane suedeze primite, Prudhomme va înființa Premiul de Poezie, acordat de Societatea Oamenilor de Litere, și va fonda, împreună cu poeții Jose Maria de Heredia și Leon Dierx, Societatea Poeților Francezi.

Cum ajunge un scriitor laureat Nobel

Până ce un scriitor primește Nobelul, se parcurge un întreg traseu ritualic al propunerilor, dezbaterilor și selectării. Regula majoră este aceea că nimeni  nu se poate auto-propune; în fiecare an, academicieni, asociații literare și foști laureați sunt solicitați pentru a întocmi propunerile care, de cele mai multe ori, ajung la un număr foarte mare, de patru, cinci sute de nume. Acesta este lista preliminară, pornind de la care cei patru membri ai juriului alcătuiesc o nouă listă în luna aprilie, intermediară, de 20 de nume, listă care va redusă la doar 5 nume (lista scurtă), în luna mai. Abia după ce lista scurtă este definitivă (și confidențială) , ea este supusă dezbaterii altor academicieni, care vor vota în octombrie. Procesul este intens, pentru că sute de mii de pagini de literatură din diverse genuri sunt parcurse, cu ajutorul traducătorilor; așa, de pildă, a fost acordat Nobelul din 1966 unui polonez, Wislawa Szymborska, după ce un slavist a fost special adus la Academia Suedeză pentru a traduce poemele din poloneză.

Susprinzător, poate, este faptul că mari scriitori au reușit să primească distincția după ce au stat pe lista scurtă ani la rând. Hermann Hesse devine laureatul anului 1946, după ce încă din 1929 compatriotul său, Thomas Mann, îl propusese încă din 1931, într-o scrisoare adresată juriului. Ernest Hemingway primește Nobelul în 1954, după ce din 1947 juriul a discutat "cazul  Hemingway ". În 1915, Romain Rolland îl propune pentru Nobel pe psihanalistul Sigmund Freud, propunere respinsă de juriu (Freud va primi distincția 21 de ani mai târziu.)

Nefiind o recunoaștere strictă a valențelor literare ale unei opere, Nobelul are, totuși, un impact major pe piața de carte. După ce Academia Suedeză anunță laureatul, editurile încep să comande traduceri și să pregătească apariția titlurilor celui distins ca pe un mare eveniment. După ce Orhan Pamuk a devenit laureatul anului 2006, au apărut în limba română, susținut, aproape toate cărțile semnate de acesta.

Spre deosebire de premiul Nobel, există o serie de alte distincții literare care dau seama de impactul unei cărți, nu a unei opere în ansamblu, poate mai semnificante pentru felul în care un autor își înscrie stilul și problematica în literatura lumii. Man Booker Prize, bunăoară, recompensează "cel mai bun roman" scris de un autor din Marea Britanie sau Irlanda (datează din 1969 și este în valoare de 50.000 lire sterline), iar National Book Award premiază cartea anului (din ficțiune, non-ficțiune, poezie și debut) în Statele Unite ale Americii (din 1950, în valoare de 10.000 dolari).