Dacă aveți vreodată poftă de pui termostabilizat, atunci trebuie să știți că exact acest fel de mâncare va fi consumat de astronauții de pe Atlantis, cu ocazia Zilei Recunoștinței, cu o zi înainte de aterizare.
Colegii care au rămas pe Stația Spațială Internațională vor opta pentru o masă mai tradițională, cu curcan și mai multe feluri de garnituri.
"Este foarte plăcut să avem mâncăruri din toate țările care participă la program", a declarat Nicole Stott, inginer pe Stația Spațială, care acum se întoarce cu Atlantis după trei luni pe orbită. "Se servește un pate de ciuperci și trufe foarte delicios", a mai spus Stott.
Anul acesta însă, cei care își doresc să devină astronauți pot face mai mult decât să citească meniul NASA. Charles Bourland, un bucătar NASA retras din activitate, a dezvăluit secretele bucătărie spațiale într-o carte intitulată "The Astronaut's Cookbook: Tales, Recipes, and More".
"Întotdeauna am vrut să scriu o carte despre istoria mâncării în spațiu", a spus Bourland pentru Discovery News, "iar editorii au vrut o carte de bucate".
Rezultatul este o combinație de istorie, povestiri și rețete, condimentate cu idei de la bucătari celebri ca Rachael Ray și Emeril Lagasse care au alcătuit în trecut meniurile astronauților.
Bourland s-a retras în 2000, după 30 de ani în bucutăriile NASA, a dat mai departe ingradiente și instrucțiuni pentru zeci de feluri de mâncare.
Mâncarea nu va avea chiar același gust cu cele din bucătăria orbitală, care este înghețată, termostabilizată și iradiată pentru a asigura puritatea și viața îndelungată. "În carte ne oprim înainte de aceste procedee", a mai adăugat Bourland.