Ultimele Stiri· 2 min citire

Prețurile medicamentelor vor fi calculate în lei, inclusiv la producător, anunță ministrul Sănătății

Prețurile medicamentelor vor fi calculate în lei, inclusiv la producător, anunță ministrul Sănătății

Prețurile medicamentelor vor fi calculate în lei, inclusiv la producător, anunță ministrul Sănătății

Publicat16 ian. 2009, 19:05
Actualizat16 ian. 2009, 20:15
SursăNewsIn

Prețurile medicamentelor vor fi calculate în lei inclusiv la producător și recalculate anual, iar cotele de adaos vor fi revizuite pe tot lanțul de distribuție, a anunțat, vineri, ministrul Sănătății, Ionuț Bazac, principiile care vor sta la baza noului act normativ privind prețul medicamentelor.

Prin noul act normativ vor fi încurajate prescripția generică pe baza denumirii comerciale internaționale (DCI) și stabilirea prețului minim la nivel european. Astfel, prețul aprobat în România trebuie să fie cel mai mic identificat într-un coș de 12 state membre ale UE, din care se alege pentru fiecare medicament nou-înregistrat prețul minim.

În plus, prețurile medicamentelor vor fi stabilite la un curs unic interbancar, luat în considerare anual, la adoptarea bugetului de stat. Ministrul mai propune eliminarea discrepanțelor de pe piață prin actualizarea prețurilor la medicamentele din producția internă în aceleași condiții cu ale celor din import și alinierea la normele UE privind concurența.

Toate prețurile vor fi calculate în lei, inclusiv la producător, și acestea vor fi recalculate anual, pentru ca firmele din domeniu să își poată stabili strategia economică pe o perioadă de un an. Cotele de adaos vor fi revizuite pe tot lanțul de distribuție, iar diferențele între producătorii autohtoni și importatori vor fi eliminate.

Bazac propune un nou parteneriat cu industria farmaceutică, prin introducerea contractelor cost - volum, prin care prețul plătit de spitale și CNAS va fi corelat cu volumul de vânzări (un preț mai mic pentru un volum mai mare de medicamente cumpărate).

"Scopul acestor principii reprezintă creșterea accesului pacientului la tratamente moderne și la prețuri accesibile", a declarat ministrul. El a precizat că aceste principii sunt aplicate în majoritatea statelor UE și sunt recomandate de OMS.

Ministrul a declarat că principiile privind stabilirea prețului medicamentelor vor sta la baza unui act normativ care va fi elaborat de Ministerul Sănătății în 30 de zile.

Bazac de altfel, a susținut în repetate rânduri că, după ce va fi stabilit bugetul alocat Sănătății pentru anul 2009, va încerca să rezolve problema distribuitorilor prin aplicarea unei metode de calculare a medicamentelor în lei și nu raportat la cursul valutar.

În prezent, distribuitorii de medicamente folosesc stocurile achiziționate în luna noiembrie după recalcularea prețurilor medicamentelor, importul de noi medicamente putând aduce pierderi mari companiilor în domeniu din cauza deprecierii importante a leului față de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri