Un libian și un egiptean, complici presupuși ai autorului atentatului de luni, de la Milano, soldat cu doi răniți, printre care agresorul, au fost arestați în noaptea de luni spre marți, a declarat procurorul adjunct din Milano.
Cei doi bărbați - Abdel Haziz Mahmoud Kol (egiptean) și Mohamed Imbaeya Israfel (libian) - au fost puși sub acuzare pentru deținere, fabricare și transport de explozibil, a precizat procurorul adjunct Armando Spataro, în cursul unei conferințe de presă scurte.
Arestările ordonate de procurorul din Milano, Maurizio Romanelli, au fost decise după audierea de către poliție a familiei și a prietenilor lui Mohamed Game, libianul în vârstă de 35 de ani care a comis atentatul.
Anchetatorii au descoperit și 40 de kilograme de amonitrat (substanță care poate fi folosită pentru fabricarea explozibilor) într-un apartament din apropiere de cazarmă, a precizat procurorul adjunct. Amonitratul a fost cumpărat săptămâna trecută de Game. Acesta din urmă, care și-a pierdut o mână și vederea în atac, a fost pus sub acuzare pentru deținere ilegală și fabricare de explozibili și urmează în curând să fie acuzat și pentru atentat.
Agresorul a încercat luni să intre într-o cazarmă a carabinierilor din Milano în jurul orei locale 7.45 (8.45 ora României) și a aruncat un dispozitiv explozibil în clădire, provocând pagube materiale minore. Un militar italian a fost rănit ușor de explozie.
Potrivit presei, Game, care trăiește în Italia din 2003, are o soție italiană și copii. El și-ar fi pierdut recent locul de muncă, suferea de depresie și frecventa de ceva timp o moschee din apropiere de casa sa și de cazarmă.