Ultimele Stiri· 1 min citire

Președintele Traian Băsescu petrece Paștele în Bucovina, împreună cu soția

Președintele Traian Băsescu petrece Paștele în Bucovina, împreună cu soția

Președintele Traian Băsescu petrece Paștele în Bucovina, împreună cu soția

Publicat17 apr. 2009, 12:08
Actualizat18 apr. 2009, 10:20

Președintele Traian Băsescu petrece Paștele în Bucovina, împreună cu soția. Prima vizită pe care a făcut-o a fost în Suceava, la părinții Mariei Băsescu și la sora ei. Traian Băsescu a spus că va rămâne în Bucovina până duminică, atunci când va pleca pe litoral. Șeful statului a înnoptat la Gura Humorului.

Președintele Traian Băsescu a ajuns vineri după-amiază la Gura Humorului. Șeful statului a fost cazat la un hotel din Gura Humorului, iar în cursul după-amiezii a vizitat mănăstirile Voroneț, Slatina și Râșca.

Traian Băsescu va vizita astăzi, după ora 12, municipiul Suceava pentru a vedea un ou uriaș, de 7,25 metri înălțime, pe care autoritățile vor să îl înscrie în Cartea Recordurilor, și va lua masa într-un cort amplasat în piața centrală a orașului, unde se servește doar mâncare de post.

Familia Băsescu va participa la slujba de Înviere la o mănăstire din județ, cel mai probabil Voroneț sau Mănăstirea Humorului, de unde vor lua lumină adusă cu avionul de la Ierusalim.

Duminică dimineață, șeful statului va pleca la Constanța, pentru a asista la concertul lui Goran Bregovic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri