Președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a cerut o reformă a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale, criticând modul în care instituțiile financiare internaționale au abordat criza economică, relatează AFP.
"Trebuie să schimbăm unele lucruri esențiale, inclusiv în ceea ce privește funcționarea instituțiilor financiare", a spus Medvedev, în cadrul unui interviu televizat.
"Criza actuală a demonstrat că acțiunile lor sunt departe de a fi ideale: cea a FMI, a Băncii Mondiale și a altor structuri", a declarat președintele Rusiei, răspunzând unei întrebări legate de poziția Rusiei la reuniunea G20 de la Londra, din 2 aprilie.
"Este vorba de o reformă a activității instituțiilor financiare internaționale", a adăugat el.
Autoritățile ruse au pus responsabilitatea crizei economice pe seama unor factori din exteriorul țării, însă unii experți consideră că multe dintre problemele Rusiei își au originea în interior.
Sectorul privat rus are o datorie externă de circa 500 de miliarde de dolari, dintre care 130 de miliarde trebuie plătiți anul acesta, potrivit datelor Băncii Centrale. Analiștii spun că plățile probabil vor falimenta multe afaceri mari, dacă statul nu va interveni.
Tranziția rapidă a Rusiei la economia de piață în anii '90 a dus la apariția unui grup de oameni de afaceri extrem de bogați, cunoscuți drept oligarhi, care și-au clădit averi uriașe. Însă criza economică i-a lovit dur pe mulți dintre ei, aceștia rămânând practic la mila Kremlinului.