Ultimele Stiri· 2 min citire

Președintele israelian Shimon Peres l-a primit pe Papa Benedict al XVI-lea la reședința sa

Președintele israelian Shimon Peres l-a primit pe Papa Benedict al XVI-lea la reședința sa

Președintele israelian Shimon Peres l-a primit pe Papa Benedict al XVI-lea la reședința sa

Publicat11 mai 2009, 05:53
Actualizat12 mai 2009, 01:10
SursăRealitatea TV

Președinte israelian Shimon Peres l-a primit pe Papa Benedict al XVI-lea la reședința sa din Ierusalim, unde cei doi și-au făcut cadouri, după care au discutat în tete-a-tete. "Am fost foarte emoționați de declarațiile dumneavoastră privind antisemitismul", a declarat Peres în limba engleză, aflat alături de Suveranul Pontif.

Președintele israelian i-a oferit apoi papei Benedict al XVI-lea un Vechi Testament pe care cercetătorii israelieni l-au scris pe un suport electronic din siliciu, de mărimea unei gămălii. Biblia, care este în limba ebraică, a fost gravată pe un suport cu o suprafață de 0,5 milimetri pătrați de către oamenii de știință de la Technion, Institutul Politehnic Israelian.

La rândul său, papa i-a oferit președintelui israelian un tablou cu un candelabru evreiesc auriu. Cei doi au discutat apoi în privat, iar ulterior s-au întâlnit cu familia soldatului israelian Gilad Shalit, deținut de aproape trei ani de către organizația palestiniană Hamas în Fâșia Gaza.

Papa Benedict al XVI-lea a sosit luni în Israel, în cea de-a doua etapă a turneului său în Orientul Mijlociu. La fel ca și în Iordania, nici în Țara Sfântă venirea Sfântului Părinte nu este privită cu ochi buni de toată lumea. Vizita a generat cea mai bizară coaliție împotriva suveranului pontif, formată din homosexuali, militanți de extremă-dreapta și supraviețuitori ai Holocaustului.

Suveranul Pontif și-a făcut deja cunoscută propunerea sa pentru pace în Orientul Mijlociu, chiar din primul moment în care a pus piciorul în Israel. În discursul ținut pe aeroportul din Tel Aviv, Suveranul Pontif a propus buna conviețuire a palestinienilor și evreilor, fiecare în țara lor, dar s-a ferit să folosească explicit formula "două state".

Supreviețuitorii Holocaustului le-au cer automobiliștilor israelieni să claxoneze continuu, în semn de protest, când Papa va rosti un discurs la memorialul Yad Vashem pentru victimele nazismului. Ei îi reproșează suveranului pontif că nu i-a cerut delegatului Vaticanului să părăsească sala unde se desfășura conferința de la Geneva pe tema rasismului în momentul în care președintele iranian Mahmud Ahamadinejad a rostit un discurs antisemit.

Extremiștii de dreapta au manifestat cu banderole pe care scria "Roma este a voastră, iar Ierusalimul al nostru", și au acuzat Biserica Romano-Catolică de jefuirea evreilor de-a lungul istoriei.

La rândul lor, homosexualii îi reproșează Papei intransigența morală care merge până la intoleranță în ceea ce îi privește.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri