Principala activitate a românilor pe Internet este căutatul pe Google. Urmează, între preferințe, mailurile și știrile.
62% dintre utilizatorii de Internet sunt persoane curioase cărora le place să se documenteze, de aceea caută diferite informații pe Google. Următoarele îndeletniciri virtuale pe listă sunt mailurile (58%) și știrile (55%), potrivit unui studiu Omnibus realizat de GfK Romania privind obiceiurile de utilizare a Internetului de către români.
Vârsta este un factor important de diferențiere în ceea ce privește activitățile desfășurate pe Internet. Pentru tinerii sub 25 de ani muzica este o activitate la fel de importantă ca și citirea știrilor: 49% au declarat că ascultarea sau descărcarea de muzică reprezintă una dintre cele trei activități online, față de 42% care urmăresc știrile pe Internet.
Presa este urmărită, în schimb, mai ales de persoanele cu vârsta între 35 și 55 de ani, 72% considerând această activitate printre cele trei importante, față de 54% dintre persoanele între 25 și 35 de ani și 42% dintre tinerii sub 25 de ani.
Filmele sau programele TV sunt, de asemenea, preferate de persoanele sub 34 de ani: 27% dintre tinerii sub 24 de ani și 21% dintre persoanele între 25 și 34 de ani plasează această activitate între primele 3, față de doar 9% persoane între 35 și 54 de ani.
Activitățile web 2.0 sunt în continuare în zona de nișă în România: 13% asează blog-urile între cele mai importante trei activități pe Internet, 10% jocurile on-line și numai 6% accesarea rețelelor sociale.
Studiul a fost realizat în luna septembrie 2009 pe un eșantion național de 338 de utilizatori de Internet.