Naționala României a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-3, cu reprezentativa Serbiei, și și-a diminuat serios șansele de calificare la CM din 2010. Sârbii s-au aflat din debutul partidei la cârma jocului și au înscris prin Jovanovic (18), D. Stoica (44-autogol) și Ivanovic (59), în timp ce Marica (50) și același D. Stoica (74) au punctat pentru România.
Fără victorie după două meciuri pe teren propriu și doar pe locul cinci în grupă, România nu avea altă șansă decât victoria, în meciul cu Serbia, din preliminariile CM 2010. Pițurcă a surprins din debut, și, după ce a decis că neamțul Max Nicu e prea fraged pentru acest război a început partida cu un trio ofensiv, format din Mutu, Marica și vedeta Craiovei, Florin Costea. În plus, pe linia de fund, obligat și de absențele lui Chivu și Goian, selecționerul a ales să-l înceapă cu olteanul Dorel Stoica, alături de Tamaș, iar Rădoi a urcat la centru.
Sârbii au părut periculoși în startul meciului, după un corner, însă primul șut pe poartă aparține naționalei noastre, o reluare cu capul a lui Mutu, din careul plavilor, după o centrare a lui Contra, de pe dreapta. Plavii lovesc însă letal pe contraatac, Krasic scapă de fundașii noștri și trimite în bară, apoi balonul sare norocos la Jovanovic, elevul lui Boloni la Standard, iar vârful sârb a înscris simplu, din șase metri. 0-1 din minutul 18 și Mondialul din Africa de Aud pare tot mai departe. Tricolorii încearcă să riposteze, fără vlagă însă. Cea mai mare ocazie îi aparține totuși lui Mutu, scăpat spre poarta lui Stojkovic, după ce i-a luat fața la un moment dat lui Vidic. "Briliantul" a fost însă ajuns de fundașul lui Manchester, în careul plavilor, și a fost în cele din urmă deposedat de fundașii lui Antic. Cu un minut înainte de pauză se profilează tot mai clar dezastrul de la Constanța, un stadion care era un adevărat talisman până acum pentru tricolori. Plavii au executat un corner de pe partea stângă, balonul l-a lovit în umăr pe Dorel Stoica și a intrat în plasa lui Lobonț. 2-0 pentru Serbia, care intră cu un moral extraordinar la cabine.
La reluare, Pițurcă îl schimbă pe Codrea cu Cr. Tănase și ceva pare a se mișca în garnitura României. Imediat după debutul reprizei secunde, în minutul , Marica reduce din diferență și readuce speranța în inimile suporterilor români, după o pasă magistrală a lui Mutu. Doar șapte minute au sperat suporterii tricolorilor, pentru că sârbii iau din nou un avantaj de două goluri pe tabelă, după o nouă fază fixă, și o reluare spectaculoasă din foarfecă, din 6 metri. O fază suspectă de offside, totuși, și care a venit după o bâlbâială colectivă a defensivei. Meciul se încinge, Pițurcă știe cu nu mai are ce pierde și-i schimbă pe Cociș și Costea, mâini moarte cu sârbii, cu G. Bucur și Niculae. Golul vine însă de la D. Stoica, care-și răscumpără greșeala de la autogol. Lovitură liberă pentru tricolori, Mutu trimite tare în careu, iar Stoica reia cu capul la colțul lung, nemarcat la opt metri de poarta lui Stojkovic.
3-2 pentru Serbia, fluier final, iar naționala noastră nu reușește nicio victorie pe teren propriu, după trei meciuri, și rămâne pe penultimul loc în grupă, cu 4 puncte.
VEZI AICI LIVE-TEXT CELE MAI IMPORTANTE FAZE ALE MECIULUI