Ultimele Stiri· 2 min citire

Predoiu consideră că problemele magistraților sunt rezolvate și a cerut întreruperea protestelor

Predoiu consideră că problemele magistraților sunt rezolvate și a cerut întreruperea protestelor

Predoiu consideră că problemele magistraților sunt rezolvate și a cerut întreruperea protestelor

Publicat7 sept. 2009, 14:24
Actualizat10 sept. 2009, 13:06
SursăNewsIn

Guvernul a rezolvat problemele magistraților care țin de subfinanțarea sistemului și de nivelul salarizării, prin rectificarea bugetară și proiectul Legii salarizării, a declarat, luni, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. În consecință, ministrul a solicitat magistraților să-și reia activitatea normală.

Executivul a decis să majoreze semnificativ coeficienții magistraților în grila Legii unitare de salarizare, creșterile fiind cuprinse între 0,15 și 1,65 salarii minime, la care se adaugă și sporuri consistente, potrivit formei finale a Legii pe care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament.

Astfel, coeficienții pentru judecătorii cu grad de Înaltă Curte de Casație și Justiție s-au stabilit între 8,75 și 11,2 salarii minime pe economie, ei câștigând, astfel, 1,65 salarii minime în plus față de veche variantă analizată, miercuri, de Guvern. Totodată, baza de calcul pentru un judecător de curte de apel sau un procuror de același grad a crescut între 6,45 și 8,3 salarii.

În noua variantă, pentru un judecător de tribunal sau procuror de parchet de pe lângă tribunal s-a stabilit un coeficient cuprins între 6,2 și 8 salarii minime, majorat față de varianta anterioară.

Un magistrat cu grad de judecătorie va putea obține un coeficient între 4,5 și 7,3, de asemenea majorat semnificativ față de ultima variantă. Un judecător sau procuror cu vechime de până la trei ani va avea un salariu calculat cu un coeficient între 3,5 și 4,4 salarii minime.

Coeficientul pentru șefii din justiție, respectiv pentru șeful CSM, al instanței supreme și pentru procurorul general este de 11,7, egal cu cel al premierului.

În cazul personalului auxiliar, un prim grefier, un grefier-șef secție și un grefier-șef ar urma să fie plătiți după un coeficient de 4,8 salarii minime, la fel ca în vechea variantă de lege.

Actul normativ prevede că "judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația lunară de încadrare și de sporul de confidențialitate în procent de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația lunară de încadrare".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri