Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a declarat, la Realitatea TV, că a trimis premierului Emil Boc patru propuneri de secretari de stat, iar acesta a numit trei. Predoiu a precizat că, în cursul săptămânii viitoare, se va întâlni cu Emil Boc și cu Mircea Geoană pentru a "închide" subiectul.
"Eu am făcut domnului prim-ministru mai multe propuneri, cu patru persoane care ar putea ocupa funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției. Premierul a numit trei din aceste persoane. Ulterior, primul ministru m-a informat că PSD ar insista totuși să impună un secretar de stat", a spus Predoiu.
El a precizat că actualii secretari de stat de la Ministerul Justiției sunt "tehnicieni".
Ministrul a afirmat că a discutat cu Geoană și Boc pe această temă. "Situația a rămas oarecum nedecisă și nu am trecut la nume de persoane privind cel de-al patrulea secretar de stat. Afirmația că domnul Stoica ar avea legătură cu numirea secretarilor de stat, eu nu o pot confirma. La cunoștința mea, domnul Stoica nu are legătură nici cu secretarii de stat nici cu problemele Ministerului Justiției", a precizat Predoiu.
Propunerea PSD pentru postul de secretar la Ministerul Justiției este Maia Teodoroiu, a declarat, pe 22 ianuarie, la Craiova, liderul partidului, Mircea Geoană, precizând că a trimis această propunere premierului Emil Boc miercuri seară.
"Doamna Teodoroiu ne va reprezenta pe noi, cei de la PSD, iar alți doi secretari de stat să fie aleși de către domnul ministru Predoiu", a spus Mircea Geoană.
Maia Teodoroiu a mai fost secretar de stat la Ministerul Justiției în timpul fostei guvernări PSD.
Ministrul Justiției, Cătălin Prediu, a anunțat, pe 21 ianuarie, că premierul Emil Boc a semnat numirea a trei secretari de stat la Ministerul Justiției, aceștia fiind Octavian Ojog (procuror), Alina Bica (procuror) și Rodica Constantinovici (avocat).