Bruxelles-ul este plictisitor, Parisul supraapreciat, iar Londra, un oraș murdar și scump. Este concluzia unui sondaj apărut pe un site specializat în călătorii, care oferă turiștilor câteva ponturi de vacanță în marile orașe ale Europei.
Evitați Bruxelles-ul dacă nu vreți o vacanță plictisitoare. 2.400 de turiști din toată lumea și-au spus părerea despre capitala Belgiei într-un sondaj pe internet și, cei mai mulți, au fost dezamăgiți de orașul ciocolatei.
Nici Londra n-a scăpat de critici. Nu doar că a fost desemnat cel mai scump oraș al continentului, dar este și locul în care oamenii se îmbracă cel mai urât și unde se servește cea mai proastă mâncare. Totuși, capitala Marii Britanii are și o bilă albă. A fost lăudată de turiști pentru viața de noapte și parcurile publice, în care poți petrece o după-amiază frumoasă.
Parisul, supranumit orașul îndrăgostiților, nu mai este în topul preferințelor turiștilor. Mulți consideră că este un oraș a căruia cotă a fost ridicată artificial. În plus, a fost desemnat cel mai puțin prietenos dintre orașele Europei și nici prețurile nu sunt ademenitoare. Dar, la Paris se mănâncă cel mai bine și oamenii se îmbracă frumos.
Pentru o vacanță romantică, site-ul de consiliere turistică recomandă Veneția. Plimbările cu gondola pe canale la lumina lunii sunt de neuitat, iar orașul impresionează prin arhitectură. De reținut, însă, că Veneția ocupă locul al treilea pe lista celor mai scumpe orașe, după Londra și Paris.
Turiștii care încearcă să scape de agitație, poluare și mizerie, pot alege Copenhaga. Turiștii care au participat la sondajul online au desemnat capitala daneză cel mai curat oraș al Europei.