Agentul principal Toader Teodoru, cel care a împușcat duminică un tânăr în comuna gălățeană Oancea, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tentativă la omor, urmând ca încadrarea juridică să se modifice în omor calificat deoarece victima a decedat la spital.
"Astăzi, Tribunalul Galați a emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele inculpatului Toader Teodoru, agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Oancea, după ce în noaptea de 2 spre 3 august acesta fusese reținut pentru 24 de ore, pentru tentativă la omor calificat. Ulterior reținerii, victima a decedat, urmând ca în cauză să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în omor calificat", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, procurorul Sorin Leau.
Mandatul de arestare a fost eliberat în această după-amiază, de Tribunalul Galați. După pronunțarea hotărârii, polițistul a fost introdus în arestul IPJ Galați.
Procurorul Sorin Leau a apreciat că polițistul din comuna Oancea a folosit arma din dotare în mod nejustificat.
"Arma a fost folosită în mod nejustificat, fără somație, motivat de faptul că victima îi crease probleme și în perioada anterioară și, într-un exces de nervi, a acționat cum a acționat și a tras șase focuri de armă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Polițistul a recunoscut astăzi că avea un conflict mai vechi cu victima.
Incidentul armat s-a petrecut duminică după-amiază în comuna Oancea, din estul județului Galați. Victima, Ciprian Mușat, de 28 de ani, fără permis de conducere, se afla într-un autoturism în centrul localității și asculta muzică cu volumul ridicat. Agentul principal Toader Teodoru, de 32 de ani, l-a atenționat că tulbură liniștea publică și conduce fără permis, iar între cei doi a izbucnit o altercație. După un schimb dur de replici, polițistul a scos pistolul și a tras mai multe focuri de armă în direcția tânărului.
Dr. Diana Ivan, de la SMURD, cea care l-a preluat pe tânăr și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Ap. Andrei" din Galați, a declarat că pacientul era în stare de șoc, era transpirat, palid, foarte agitat și avea mai multe plăgi împușcate, dintre care cele mai grave erau în zona craniană - în spatele urechii drepte, în torace și în abdomen. După ce a fost stabilizat, tânărul de 28 de ani a fost preluat, duminică seară, de un elicopter și transportat la Spitalul Floreasca din București, unde a decedat în această dimineață.