Poliția germană a identificat circa 9.000 de presupuși pedofili în diverse țări ale lumii, printre care Republica Moldova, și suspectează că aceștia au descărcat sau difuzat de pe calculatoarele lor înregistrări video cu pornografie infantilă
Operațiunea a fost realizată cu ajutorul unui calculator special, ce le permite anchetatorilor să supravegheze Internetul 24 de ore din 24, a explicat poliția din Bade-Wurtemberg. În patru luni, anchetatorii specializați "au constatat mai mult de 1.000 de conexiuni la internet în Germania prin intermediul cărora erau difuzate imagini cu pornografie infantilă", a explicat poliția.
Cu privire la conexiunile înregistrate de pe adrese IP din afara Germaniei, "8.000 semnale au fost transmise în 91 de state".
"Potrivit primelor informații venite din străinătate, investigațiile au dus la arestarea altor suspecți", au declarat anchetatorii, citând mai ales Brazilia, Canada, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Austria, Elveția și Statele Unite.
Numai în Germania au avut loc sute de percheziții, care au dus la confiscarea a peste 500 de calculatoare și a 43.000 suporturi pentru stocarea de date. Majoritatea suspecților au fost lăsați în libertate, în așteptarea urmăririlor judiciare.
Totuși, într-un caz, "ancheta a permis să se pună capă abuzurilor sexuale asupra unor copii. Potrivit poliției din Saxonia inferioară, este vorba despre doi copii de 7, respectiv 11 ani. Presupusul lor torționar, un bărbat de circa 40 de ani, rudă cu aceștia, este în arest provizoriu.