Ultimele Stiri· 1 min citire

Ploile torențiale au provocat inundații pe Coasta de Azur

Ploile torențiale au provocat inundații pe Coasta de Azur

Ploile torențiale au provocat inundații pe Coasta de Azur

Publicat19 sept. 2009, 18:30
Actualizat1 oct. 2009, 20:39
SursăRealitatea TV

Mai multe regiuni din sudul Franței și din nordul Spaniei au fost afectate de inundații. Șase oameni au fost răniți ușor, într-un accident feroviar, provocat de revărsarea unui râu. În ambele țări s-au înregistrat pagubele materiale importante.

Localnicii de pe Coasta de Azur s-au trezit cu casele inundate peste noapte. Pompierii francezi au evacuat zeci de oameni, după ce câteva râuri și-au ieșit din matcă. Unii spun că viitura a venit foarte repede și că apa le-a ajuns pînă la gît. Am pierdut tot, se plâng alții, care mărturisesc că nu au mai văzut așa ceva în viața lor.

Traficul feroviar a fost perturbat în regiunea Marsilia, după ce un tren a deraiat din cauza unui val de noroi. Numeroase trenuri, spre Nisa și Bordeaux, au avut mari întârzieri. Furtunile au creat probleme și în traficul rutier, zeci de mașini fiind practic luate de ape. Meteorologii au spus că a plouat în 24 de ore cât în două luni.

În câteva orașe din nordul Spaniei inundațiile au făcut prăpăd. Curentul electric și telefonia au fost întrerupte din cauza vijeliilor și ploilor torențiale. Patru oameni au murit în urma furtunilor care au afectat toată Spania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri