Ultimele Stiri· 2 min citire

Peste 900 de români au fost diagnosticați cu gripă nouă

Peste 900 de români au fost diagnosticați cu gripă nouă

Peste 900 de români au fost diagnosticați cu gripă nouă

Publicat9 nov. 2009, 06:24
Actualizat9 nov. 2009, 11:53
SursăRealitatea TV

Numărul total al cazurilor de gripă nouă a ajuns, în România, la 907. Majoritatea cazurilor răspund bine la tratament, însă au apărut și bolnavi cu complicații. Două femei sunt internate în stare gravă la Spitalul de Pneumofiziologie din Iași.

Emil Boc a anunțat că Guvernul a aprobat o producție de zece milioane de doze de vaccin pandemic produs de Institutul Cantacuzino, primele vaccinări fiind așteptate pe 26 noiembrie, în acest sens grăbindu-se procedurile de testare. Premierul a ținut să le mulțumească medicilor care stau peste program, susținând că se vor căuta soluții pentru plata orelor suplimentare.

Cele mai multe dintre cazurile depistate au fost în județele Botoșani, Galați și Suceava. Celelalte cazuri au fost confirmate în județele Bacău și Vaslui, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Prahova, Cluj și Argeș. Din totalul pacienților, peste 360 se află sub tratament.

Ministerul Sănătății a precizat, pe 7 noiembrie, că din pricina gripei au fost suspendate orele de curs în mai multe clase.

Astfel, în județul Botoșani, nu se mai fac ore în câte o clasă din Liceul "Dimitrie Negreanu", Școala nr. 11 și Școala nr. 8, în Suceava, într-o clasă a Liceului Teologic, iar în Vaslui, în câte o clasă din Liceul "Ștefan Procopiu" și din Liceul "Gheorghe Roșca Codreanu". De asemenea, au fost suspendate cursurile, pentru o săptămână, la o clasă din Școala nr.11 Turnu Severin și la una din Liceul Don Orione Oradea.  

Tot din pricina gripei, în Galați, au fost suspendate cursurile la Grupul Școlar Radu Negru (patru cazuri confirmate în trei clase diferite) și la Facultatea de Știinte Economice din Universitatea Dunărea de Jos.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Campania națională de vaccinare împotriva gripei porcine va începe la 26 noiembrie. Primii vor fi vaccinați elevii, studenții și personalul medical. Pentru a putea vaccina și copiii între 6 luni și 6 ani, categorie de risc care nu va fi acoperită de vaccinul produs la Institutul "Cantacuzino", autoritățile vor cumpăra 500.000 de doze de vaccin din străinătate, de la producătorul GlaxoSmithKline.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri