Ultimele Stiri· 2 min citire

Peste 700 de cercetări au pichetat sediul Ministerului Educației

Peste 700 de cercetări au pichetat sediul Ministerului Educației

Peste 700 de cercetări au pichetat sediul Ministerului Educației

Publicat18 mai 2009, 11:04
Actualizat19 mai 2009, 00:41
SursăNewsIn

Peste 700 de cercetători au pichetat luni sediul Ministerului Educației, cerând trecerea Cercetării în subordinea Guvernului și creșterea bugetului dedicat acestui domeniu până la nivelul celui de anul trecut, în condițiile în care multe institute au intrat în șomaj tehnic.

În același timp, o delegație a cercetătorilor a discutat cu reprezentanții ministerului, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

Prima cerință a cercetătorilor a fost trecerea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS), din subordinea Ministerului Educației în cea a Guvernului, din cauza faptului că ministerul nu ar administra responsabil banii Cercetării. "Cercetarea se confundă, de cele mai multe ori, cu sistemul universitar, cercetătorii fiind la dispoziția rectorilor. Mai mult, acest lucru ar putea fi reglementat și prin proiectul de lege la care se lucrează în prezent. Nu suntem de acord cu aceste principii, pentru că, din cauza corupției universitare, multe fonduri ale cercetării au fost deturnate", explică președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea.

Președintele ANCS, Gerard Jităreanu, a precizat că discuția cu cercetătorii s-a bazat pe desprinderea ANCS de minister, însă ar fi trebuit să fie axată pe fondurile Cercetării. "Sigur, se poate încerca desprinderea ANCS de Ministerul Educației, însă problema acestui domeniu sunt fondurile. Cred că ar trebui să ne gândim cum putem crește bugetul cercetării pentru rezolvarea problemei salariilor și a finalizării proiectelor", a spus Jităreanu, care s-a arătat uimit de faptul că sindicaliștii au preferat să picheteze ministerul în loc să propună o întâlnire pentru discutarea problemelor.

Din cauza bugetului redus, anul acesta , multe institute de cercetare, printre care ICTCM, au intrat în șomaj tehnic, iar în altele oamenii nu și-au mai primit banii din februarie. "Nu putem lucra în aceste condiții, mai ales că dacă nu sunt bani de salarii, nu sunt, evident, bani, nici de finalizarea proiectelor", explică Minea.

Discuția nu a avut rezultate concrete, reprezentanții ministerului și cercetătorii urmând să stabilească o nouă dată pentru negocieri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri