Peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul Steaua București - Fenerbahce Istanbul, care va avea loc astăzi, începând cu ora 20.00, pe stadionul Ghencea din Capitală, anunță Jandarmeria București.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Jandarmerie miercuri, cei peste 500 de jandarmi bucucureșteni vor fi sprijiniți de patru ofițeri specializați de la Poliția Instanbul, iar UEFA a delegat pentru meciul ce se va disputa în această seară un inspector specializat pe probleme de securitate în arenele sportive.
Jandarmeria București anunță că, potrivit datelor primite de la Clubul Steaua, aproximativ 20.000 de spectatori vor fi prezenți la meciul Steaua București - Fenerbace Istanbul, accesul pe stadion urmând să se facă exclusiv pe bază de bilete și invitații.
De asemenea, clubul oaspete a solicitat 1.725 bilete (25 invitații la Loje, 200 bilete la Tribuna I și 1.500 bilete la Peluza a II -a, iar aproximativ 1.400 de suporteri ai echipei Fenerbahce Istanbul vor fi prezenți în tribunele stadionului din Ghencea.
Totodată, joi, începând orele 16.00 - 17.00, suporterii echipei Steaua se vor grupa în Piața Constituției, iar începând cu ora 17.00, se vor îmbarca în autocare și se vor deplasa spre stadion sub escorta forțelor de ordine, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei București.
De asemenea, dispozitivul de control acces în stadion, îndrumare și supraveghere a suporterilor este asigurat de agenți ai unei firme private de securitate, iar în zonele adiacente stadionului, efectivele Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București vor fi sprijinite de echipaje ale poliției, agenți comunitari și inspectori ai Primăriei Sectorului 6.
Jandarmerie precizează că accesul pe stadion se va face începând cu ora 17.00, iar începând cu ora 15.00 va fi interzisă comercializarea de băuturi alcoolice în zona stadionului.
Partida dintre Steaua și Fenerbahce, din etapa a 3-a a Grupei H a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20:00.