Jumătate din locuitorii municipiului Brașov care mai sunt abonați la sistemul centralizat de încălzire ar putea rămâne fără apă caldă la robinete, din cauza datoriilor de peste 60 de milioane de lei acumulate de CET Brașov către furnizorul de gaz GDF Suez Energy.
GDF Suez Energy Romania a notificat la sfârșitul lunii iunie conducerii CET faptul că va sista furnizarea gazului metan către CET, CAF Metrom, dar și alte șase centrale de cvartal care au relații directe cu furnizorul de gaze naturale.
Directorul CET Brașov, Florin Cuțitei, a declarat că nu a negociat nimic cu conducerea GDF Suez și că, în ultimii ani, în fiecare vară au primit astfel de amenințări. Conform sursei citate, datoriile CET către furnizorul de gaz se acumulează mai ales în sezonul rece, iar vara GDF Suez încearcă să mai recupereze din aceste datorii, unele din ele datând de câțiva ani, prin amenințarea cu sistarea furnizării de gaz și chiar cu oprirea furnizării combustibilului.
CET Brașov mai are în prezent aproape 33.000 de apartamente recordate la sistemul centralizat, iar mai bine de 15.000 de apartamente, majoritatea situate pe platforma de nord a orașului (cartierele Bartolomeu Nord, Tractorul, Griviței, Hărman - Zizin - Triaj, Florilor), vor fi afectate dacă furnizorul de gaz va pune în aplicare amenințarea de a opri furnizarea gazului către CET și centralele de cartier.
Pe lângă cele peste 60 de milioane de lei datorii la GDF Suez, CET Brașov mai are restanțe de peste 45 de milioane de lei către furnizorul de apă rece sau către furnizorii de cărbune și prestatorii altor servicii. Conducerea CET spune că, practic, nu poate achita nici cea mai mică parte a acestor datorii, din cauză că încasările de la asociațiile de proprietari sunt foarte mici, iar peste 10 milioane de lei nu vor fi recuperate, probabil, niciodată, fiind datoriile societăților Tractorul și Rulmentul, care și-au încetat activitatea cu mai bine de un an în urmă.
Directorul CET a mai spus va purta negocieri cu furnizorul de gaz și că speră să poată fi evitată întreruperea furnizării de apă caldă către abonați.