Liderii PD-L îi acordă sprijin politic Monicăi Iacob Ridzi, dar în același timp susțin anchetarea ministrului în scandalul fondurilor folosite pentru Ziua Tineretului.
Primul-ministru Emil Boc a declarat marți că orice ministru sau demnitar al PD-L va răspunde în fața legii pentru faptele sale.
"Nimeni nu este mai presus de lege. Fiecare ministru al PD-L se va prezenta în fața oricărei autorități a statului pentru a da explicațiile de rigoare. Niciun demnitar al PD-L nu se va ascunde în spatele colegilor sau în spatele unor subterfugii legale sau ilegale. Sper ca această modalitate să fie valabilă pentru întreaga clasă politică românească", a declarat Emil Boc, la ieșirea din plenul Parlamentului.
Liberalii au solicitat luni, în cadrul ședinței din Camera Deputaților, urmărirea penală a ministrului Monica Iacob Ridzi, iar deputații au anunțat că urmau să se pronunțe, marți, prin vot, asupra propunerii deputaților PSD și PNL de constituire a unei Comisii de anchetă în privința informațiilor apărute în presă privind organizarea de către ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, a evenimentelor de Ziua Tineretului. Citește mai multMonica Iacob Ridzi a declarat luni, că după finalizarea anchetei de la DNA, îi dă în judecată pe toți cei implicați în declarațiile calomnioase la adresa ei. Citește integral declarația ministrului Tineretului și SportuluiLiderii grupurilor parlamentare au stabilit, marți, în plenul Camerei Deputaților, componența Comisiei de anchetă în cazul ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi, Comisie care va avea 15 membri. Vezi și Deputații au stabilit componența Comisiei de anchetă în cazul Ridzi