Ultimele Stiri· 3 min citire

PD-L a susținut că forul de anchetă în cazul Ridzi nu poate funcționa, PSD, PNL și UDMR i-a contrazic

PD-L a susținut că forul de anchetă în cazul Ridzi nu poate funcționa, PSD, PNL și UDMR i-a contrazic

PD-L a susținut că forul de anchetă în cazul Ridzi nu poate funcționa, PSD, PNL și UDMR i-a contrazic

Publicat23 iun. 2009, 09:37
Actualizat23 iun. 2009, 15:08
SursăNewsIn

Liderul deputaților PD-L, Mircea Toader, a declarat marți, că înființarea Comisiei de anchetă în privința ministrului Monica Iacob Ridzi nu mai este justificată în condițiile în care s-a declanșat o anchetă la DNA, invocând în acest sens articolul 74 din Regulament, fiind contrazis de PSD, PNL și UDMR.

Democrat-liberalul a susținut, în plenul Camerei, că nu se pot desfășura, în paralel, două anchete pe același subiect, motiv pentru care Comisia de anchetă nu poate funcționa.

"Am întrebat la Parchetul General dacă există o plângere penală formulată de PNL. Doamna procuror general ne comunică că, într-adevăr, în data de 19 iunie 2009, la Parchetul de pe lângă Înalata Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat denunțul formulat de PNL prin reprezentantul legal, președintele Crin Antonescu, împotriva ministrului Tineretului și Sportului, cu privire la încheierea unor contracte de servicii în valoare de 630.000 euro pentru organizarea Zilei Tineretului. Denunțul a fost trimis la DNA pentru competentă soluționare. În această stiuație, având în vedere articolul 74 din Regulament, activitatea Comisiei nu mai poate să funcționeze, pentru că nu putem să facem două anchete paralele, motiv pentru care vă rog să luați act că respectiva Comisie nu poate să funcționeze. Ancheta penală ne va spune în ce condiții s-au încălcat prevederile legale", a precizat Toader. 

Deputatul PD-L a fost contrazis de social-democratul Nicolae Bănicioiu, care a susținut că democrat-liberalii încearcă să găsească tertipuri pentru a scăpa de înființarea Comisiei.

"Ceea ce spune domnul Toader nu este regulamentar. Vă bazați pe informații din presă, care pot sau nu să fie reale și, chiar dacă ar fi reale, asta nu înseamă că a început urmărirea penală, deci Comisia de anchetă poate să funționeze. Rugămintea mea ar fi ca să nu mai încercați să găsiți tot felul de tertipuri pentru a scăpa de această Comisie. Doamna ministru va avea ocazia să-și dovedească nevinovăția în această Comisie", a susținut deputatul PSD.

Și liberalul Bogdan Olteanu a negat că ar exista o informație din partea Parchetului privind începerea cercetării penale în cazul Ridzi, acuzând PD-L că vrea să evite ancheta.

"Nu este decât dorința de a evita această anchetă parlamentară, nu s-a transmis nicio informație din partea Parchetului așa cum s-a întâmplat în toate celelalte cazuri de când avem Parlament în România că a început o cercetare sau urmărire penală, că Parchetul solicită Parlamentului să-i pună toate datele la dispoziție. Acela este momentul în care, potrivit Regulamentului și cutumei parlamentare, se suspendă activitatea unei Comisii", a precizat Olteanu.

Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a propus să se continue dezbaterea pe articole a proiectului de Hotărâre, urmând să se dea și votul pentru înființarea Comisiei la sesiunea de vot final.

Potrivit Robertei Anastase, după înființarea Comisiei se vor cere lămuriri din partea procurorului general cu privire la ancheta judiciară, iar dacă procurorul va răspunde că în cazul Monicăi Iacob Ridzi s-a demarat o anchetă judiciară, activitatea Comisiei va înceta de drept.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri