PD-L a sesizat Curtea Constituțională în cazul Adrian Năstase. PD-L susține că Parlamentul nu are dreptul să se pronunțe ca o instanță și cere Curții să interpreteze procedura de anchetare a miniștrilor.
Deputații PD-L au depus, miercuri, la Secretariatul General al Camerei Deputaților, o sesizare de neconstituționalitate a articolelor din Regulamentul Camerei care au dus, marți, la respingerea solicitării procurorului general de a relua votul pentru începerea urmăririi penale a lui Năstase.
Sesizarea a fost inițiată de deputatul PD-L Mihail Boldea și este semnată de 52 deputați PD-L.
"Sesizarea susține că articolele 154, 155 și 156 din Regulamentul Camerei, care au stat la baza respingerii unei noi cereri de demarare a anchetei penale în cazul deputatului Adrian Năstase, intră în contradicție cu legea supremă a statului român", se arată comunicatul remis, miercuri, agenției NewsIn.
"Principiul după care își desfășoară activitatea Parlamentul este cel al succesiunii actelor în timp, ultimul act fiind cel care produce efecte juridice. Puterea judecătorească este cea care are la bază principiul conform căruia ultima sentință pronunțată este definitivă și irevocabilă, putând fi modificată ulterior numai în cazuri excepționale. Astfel, hotărârile Camerei într-o anumită materie, inclusiv cea penală, nu au putere de lucru judecat, iar o a doua hotărâre pe același subiect nu este inadmisibilă", se arată în textul sesizării.
Potrivit deputatului Boldea, Parlamentul se face vinovat de imixtiune în justiție, negând dreptul acesteia de a își urma cursul firesc și legal. Democrat-liberalul susține că articolele din Regulament "folosite de tabăra pro-Năstase prin forțarea și interpretarea reglementărilor legale, ar trebui modificate astfel încât, pe viitor, să nu mai existe cazuri de blocare a actului de justiție în funcție de cum dictează interesele unei majorități ad-hoc unită de interese de castă".