4,6 milioane de dolari. Atât se pare că valorează eternitatea într-un mormânt situat chiar sub cel al lui Marilyn Monroe din cimitirul Westwood Village Memorial Park, Los Angeles. speculându-se că însuși Hugh Hefner ar fi cumpărătorul.
Potrivit mai multor zvonuri se pare Hugh Hefner, răsfățatul iepurașilor Playboy, a fost unul dintre cei 21 de doritori care au intrat în cursa organizată de eBay, pentru a-și adjudeca locul de veci poziționat chiar sub mormântul divei decedate în 1962. Karen Bard, expert în cultura pop pentru site-ul eBay a refuzat să ofere detalii suplimentare asupra neobișnuitei tranzacții.
Mormântul licitat, de o mare simplitate, nu se diferențiază cu nimic de celelalte zeci din cimitirul unde locurile de veci sunt încastrate unele asupra celorlalte. Ceea ce-i dă valoare este proximitatea de mormântul lui Marilyn Monroe. Actualul locatar, un anume Richard Ponser, a cerut expres să fie înmormântat ... pe burtă, pentru a sta cu fața spre Marilyn. Soția sa, Elsie, acum în vârstă de 70 de ani, și-a ținut promisiunea în cei 23 de ani cât a trecut de la înmormântarea soțului, dar în final a decis să vândă prețiosul mormânt, pentru a-și plăti datoriile, conform LA Times.
Speculațiile privind identitatea cumpărătorului îl indică pe proprietarul revistei Playboy, Hugh Hefner, care s-ar ascunde sub preudonimul de O***S. "Cred în lucrurile simbolice. A-ți petrece eternitatea alături de Marilyn este prea frumos, pentru a rata ocazia", ar fi declarat acesta în 1992, când și-a cumpărat un loc de veci în același cimitir, pentru suma de 75.000 de dolari.
După apariția în presă, se pare că oferta cumpărătorului a fost retrasă. "Sunt profund dezolat, dar trebuie să anulez, din cauză că am probleme cu plata", a justificat acesta.