Ultimele Stiri· 2 min citire

Partida Dinamo-Rapid a fost reprogramată pentru sâmbătă, 4 aprilie

Partida Dinamo-Rapid a fost reprogramată pentru sâmbătă, 4 aprilie

Partida Dinamo-Rapid a fost reprogramată pentru sâmbătă, 4 aprilie

Publicat26 mar. 2009, 17:04
Actualizat27 mar. 2009, 00:45

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, agenției NewsIn, că derby-ul Dinamo-Rapid, programat inițial vineri, 3 aprilie, a fost mutat pe 4 aprilie, după ce ambele cluburi s-au declarat nemulțumite de data disputării, deoarece jucătorii convocați la lot nu aveau timp de refacere.

"Nu am avut ce să fac, au venit cele două cluburi peste mine și m-au amenințat că nu vor intra vineri în teren, astfel am decis, împreună cu postul TV care transmite meciul, să schimbăm ziua de disputare. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 21:30", a spus Dragomir.

Antrenorul Rapidului, Marian Rada, și președintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, s-au declarat mulțumiți că derby-ul dintre cele două formații a fost reprogramat pentru sâmbătă, 4 aprilie, apreciind faptul că LPF a dat dovadă de înțelegere în acest caz.

"Dacă jucam vineri, nu era niciun fel de problemă pentru noi. La Rapid sunt jucători profesioniști și nu era nicio problemă, dar ar fi fost un derby de valoare scăzută. Această decizie ajută fotbalul și acest derby", a declarat, la Sport.ro, antrenorul Rapidului, Marian Rada.

Acesta a mai spus că în situația în care meciul s-ar fi jucat vineri nu ar fi ezitat să-i folosească pe muntenegrenii Djalovic și Bozovic, în ciuda faptului că aceștia ar fi putut fi obosiți după meciurile echipei lor naționale, explicând că spectatorii doresc să îi vadă în primul 11 pe cei mai buni jucători. Totodată, el a salutat faptul că Liga Profesionistă a găsit înțelegere pentru reprogramarea acestui derby.

Mult mai mulțumit s-a arătat președintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, care a spus: "Era imposibil să nu se ia o asemenea decizie".

Derby-ul Dinamo-Rapid, din etapa a 22-a a Ligii I, a fost programat inițial vineri, 3 aprilie, la doar 48 de ore după disputarea meciului Austria-România, din preliminariile CM 2010, și a acțiunilor echipei de tineret și lotului B al României, unde cele două formații au mai mulți jucători convocați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri