Ultimele Stiri· 2 min citire

Parlamentul a votat bugetul Ministerului Culturii

Parlamentul a votat bugetul Ministerului Culturii

Parlamentul a votat bugetul Ministerului Culturii

Publicat19 feb. 2009, 18:02
Actualizat20 feb. 2009, 02:29
SursăNewsIn

Plenul Parlamentului a aprobat joi, cu 210 voturi pentru și 72 împotrivă, bugetul Ministerului Culturii, în care, față de forma inițială propusă de Guvern, s-a introdus în comisii suma de 55.062 mii lei pentru 806 unități de cult, precum și suma de 4.665 mii lei pentru 37 de cămine culturale.

Printre cele mai "înzestrate" unități de cult se numără Mitropolia Ardealului, Sibiu - 1120 mii lei, Catedrala "Învierea Domnului" din Caransebeș - 1120 mii lei, Episcopia Dunării de Jos, Galați - 1000 mii lei, Biserica Adorimirea Maicii Domnului, Argeș - 1000 mii lei.

În Harghita au primit bani doar două unități de cult: Biserica Reformată din satul Daia (65 mii lei) și Biserica ortodoxă din comuna Săcel (280 mii lei). În Covasna, s-au alocat 160 de mii de lei pentru Biserica Romano-Catolică Sf. Gheorghe, 150 mii lei pentru Biserica "Nașterea Maicii Domnului", 80 de mii lei pentru Biserica "Buna Vestire" din municipiul Sfântul Gheorghe, 50 mii lei pentru Biserica "Araci", comuna Vâlcele.

Cele mai multe unități de cult spre care s-au îndreptat banii se află în județul Olt, anume 83 - însă sumele alocate sunt, în marea lor majoritate, în jurul sumei de 10 mii de lei. O situație asemănătoare este cea a Clujului, unde s-au alocat bani pentru 51 de biserici.

Biserica Ortodoxă Română, Parohia I, Pecica, din Arad, care a primit 250 mii lei, Biserica Evanghelică Bistrița - 840 mii lei.

Din București, cea mai mare sumă se acordă Bisericii Sfântul Nicolae Udricani, din sectorul 3, adică 500 mii lei. De asemenea, Parohiile "Sfinții români" și "Bucur Ciobanul" primesc câte 240 mii lei, în timp ce Parohia Dobroteasca doar 10 mii lei.

În bugetul Ministerului Culturii a fost inclusă și o anexă prin care se alocă 4.665 mii lei pentru 37 de cămine culturale.

În urma dezbaterilor de joi s-au finalizat discuțiile și pe bugetele a încă trei ministere: Ministerelor Mediului, Transporturilor și Sănătății, parlamentarii urmând să dezbată încă aproximativ patruzeci de anexe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri