Directorul Departamentului Tehnic al Camerei Deputaților, Alexandru Tănase, a afirmat că, în urma programelor de creștere a eficienței energetice, în 2007, factura la energie electrică a scăzut, în comparație cu anul 2006, cu 750.000 de euro, iar consumul de energie termică s-a redus cu 20%.
Alexandru Tănase, directorul Departamentului Tehnic al Camerei, a declarat, în cadrul conferinței "Energie: Soluții viabile pentru Palatul Parlamentului", că în 1997, anul în care s-au făcut primii pași în direcția scăderii consumului de energie, Palatul Parlamentului se confrunta cu problema unui consum ridicat de apă și energie electrică, lipsa etanșeității mantalei edificiului și randamentul scăzut al punctului termic.
Din 2006, odată cu intrarea în programul UE Green Light, consumul energetic s-a redus de cinci ori, fapt ce a dus la diminuarea suprasolicitării rețelei electrice. Becurile cu incandescență au fost înlocuite cu circa 29.000 de becuri cu consum redus. Tănase a spus că, în 2007, au fost economisiți 4.200.000 de kW , ceea echivalează cu aproximativ 750.000 de euro.
Tot în 2007, a fost reabilitată și centrala termică a Palatului Parlamentului, fapt care a condus la reducerea consumului de energie termică, reducerea fiind de 20%. Tănase a menționat că, în acest an, s-a trecut la înlocuirea instalațiilor de ventilare și de frig, acestea fiind foarte vechi și depășite din punct de vedere tehnic.
Sulfina Barbu, președintele Comisiei de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a Camerei Deputaților, a afirmat că programul "Parlamentul Verde" are rolul de a da un exemplu astfel încât energia regenerabilă să fie folosită pe scară largă. "Criza economică reprezintă un argument în adoptarea unui comportament ecologist care să presupună raționalizarea consumului de resurse, iar instituțiile statului au responsabilitatea de a da un mesaj în această direcție", a spus Barbu. Ea a caracterizat proiectul "Parlamentul Verde" drept unul dificil de pus în practică, dar necesar pentru ca modelul să fie preluat de toate instituțiile statului.
În ceea ce privește sursele de finanțare ale programului "Parlamentul Verde", Carmencita Constantin, directorul Institutului de Studii și Proiectări Energetice, a susținut că forul legislativ trebuie să introducă Palatul Parlamentului pe lista clădirilor de patrimoniu pentru a avea acces la unele programe de finanțare a reducerii consumului de energie.
De asemenea, conducerea Parlamentului trebuie să găsească surse de cofinanțare a acestor programe, inclusiv prin linii de creditare. "Ar trebui început cu o investigare a eficienței unor soluții alternative precum panourile solare, dar prioritatea ar trebui dată eficienței energetice", a apreciat Constantin.
Comisia de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a Camerei Deputaților a organizat, joi, conferința "Energie: Soluții viabile pentru Palatul Parlamentului", prima dintr-o serie de evenimente destinate identificării soluțiilor pentru ca Palatul Parlamentului să devină "o clădire verde", prin reducerea consumului de energie și a deșeurilor.