Ultimele Stiri· 2 min citire

Oțelul Galați a obținut un egal la Brașov

Oțelul Galați a obținut un egal la Brașov

Oțelul Galați a obținut un egal la Brașov

Publicat22 mai 2009, 17:08
Actualizat22 mai 2009, 17:10

FC Brașov și Oțelul Galați au terminat la egalitate, scor 1-1, în primul meci al etapai a 32-a a Ligii I, partidă pe care brașovenii au dominat-o. Gălățenii au terminat meciul în zece după ce Bourceanu a fost eliminat pe final după ce a primit două cartonașe galbene.

Golul gazdelor a venit după o greșeală a lui Gribauskas, în minutul 29, acesta ieșind greșit la o centrare din corner a lui Roman de pe stânga spre Adriano, mingea ajungând la Abrudan care a trimis cu capul în plasa din 7 metri

Oțelul a profitat de pasul înapoi făcut în a doua repriză de elevii lui lucescu și pe un contraatac cu Ilie pe stânga care a centrat la Pena, a adus egalarea pe tabelă, atacantul gălățenilor îmăingând mingea în poartă din fața lui Coman, în minutul 75.

Oțelul Galați a reușit să obțină primul rezultat pozitiv după o serie de 4 înfrângeri consecutive în jocurile cu Steaua (0-5), Dinamo (0-1), FC Timișoara (0-1) și Unirea Urziceni (0-2).

În urma acestui rezultat, FC Brașov a rămas pe locul 9 în clasament, cu 49 de puncte, în timp ce Oțelul Galați și-a păstrat și ea poziția a 12-a, cu 37 de puncte.


Caseta tehnică:

FC BRAȘOV - OȚELUL GALAȚI 1-1 (Abrudan 29 / Pena 74)

FC Brașov: Coman - Duarte, Abrudan, Oroș, Ezequias - Roman, Ilyeș, P. Adriano (Măldărășanu 80), C. Munteanu (Cristescu 68) - Surdu, Sburlea (Dedu 46). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Oțelul Galați: Gribauskas - Sârghi, S. Costin, Jelev, S. Ilie - Giurgiu (Elek 56, Gado 81), Bourceanu - Ibeh, Paraschiv (Neagu 88), Sălăgean - Pena. Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Oroș 87, Măldărășanu 90 / Bourceanu 11, 83, Ibeh 53, Sârghi 87, Jelev 89

Cartonaș roșu: Bourceanu 83

Arbitri: Marius Avram - Dragoș Iliescu, Florin Păunescu

Stadion: Silviu Ploieșteanu (Brașov); Spectatori: 2.000

Vezi cum s-a desfășurat partida FC Brașov - Oțelul Galați, scor 1-1

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri