Ultimele Stiri· 3 min citire

Organizarea alegerilor la Chișinău ar putea fi imposibilă, din cauza blocării conturilor Primăriei

Organizarea alegerilor la Chișinău ar putea fi imposibilă, din cauza blocării conturilor Primăriei

Organizarea alegerilor la Chișinău ar putea fi imposibilă, din cauza blocării conturilor Primăriei

Publicat9 feb. 2009, 15:24
Actualizat10 feb. 2009, 03:56
SursăNewsIn

Primăria Chișinău nu poate organiza alegerile parlamentare din 5 aprilie pe teritoriul municipiului, pentru că autoritățile centrale, controlate de Partidul Comuniștilor, au blocat conturile Primăriei aflate sub conducerea liberalului Dorin Chirtoacă.

Departamentul de executare al Ministerului Justiției a pus sechestru la 26 ianuarie pe conturile Primăriei Chișinău, ca măsură de asigurare a achitării datoriei de 148 milioane lei (aproximativ 14,8 milioane dolari) către furnizorul de căldură SA Termocom.

Luni, în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău, viceprimarul Mihai Furtună a declarat că în condițiile în care conturile sunt blocate, sursele financiare destinate pentru pregătirea și organizarea alegerilor în municipiul Chișinău nu pot fi valorificate. Potrivit responsabilului, dacă situația nu se va schimba, este posibil să nu se reușească pregătirea și amenajarea secțiilor de votare, iar lipsa surselor financiare pune în dificultate buna organizare a procesului electoral.

Primarul Dorin Chirtoacă le-a sugerat responsabililor pentru organizarea alegerilor să negocieze cu agenții economici posibilitatea de a achita mai târziu serviciile ce țin de pregătirea secțiilor de votare.  Săptămâna trecută Primăria a aprobat planul calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009. De asemenea, a fost constituit un grup de lucru pentru coordonarea acțiunilor preelectorale ale autorităților administrației publice ale municipiului Chișinău.

Un comunicat al Primăriei precizează că din cauza conturilor blocate, municipalitatea nu poate acorda ajutoare financiare unor categorii de populație și nici nu poate achita întreținerea sediilor subdiviziunilor.

Partidul Comuniștilor a pierdut Primaria Chișinău la alegerile locale din 2007. Odată cu venirea unui liberal în fruntea municipiului, activitatea primarului Dorin Chirtoacă a fost obstrucționată de autoritățile centrale controlate de Partidul Comuniștilor, care au urmărit în felul acesta să-i afecteze imaginea în rândul electoratului, consideră analiștii.

Partea cea mai mare a datoriei față de furnizorul de căldură Termocom a fost acumulată de Primărie înainte de venirea lui Dorin Chirtoacă în fruntea municipiului, însă până atunci conducerea întreprinderii nu a formulat obiecții față de o Primărie condusă de Partidul Comuniștilor. În luna octombrie Ministerul Justiției a aplicat sechestru pe conturile Primăriei Chișinău, iar la începutul lunii noiembrie Termocom a refuzat să livreze căldură în municipiu, chiar dacă temperaturile coborâseră sub 0 grade.

Proiectul bugetului municipal pentru anul 2009, votat în primă lectură, prevede 180 milioane lei pentru achitarea datoriei față de Termocom și a compensațiilor la căldură. Aceasta ar însemna că în acest an Primăria Chișinău va achita toate datoriile, inclusiv cele istorice, față de furnizorul de agent termic. Faptul că Ministerul Justiției a blocat conturile Primăriei, chiar în pofida acestui angajament clar de a achita datoria, a fost calificat de Dorin Chirtoacă drept abuz și o încercare de a paraliza activitatea capitalei.

Startul campaniei oficial al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie din Republica Moldova a fost dat la 4 februarie. Doar opt din cele 28 de formațiuni politice care au dreptul de a participa la aceste alegeri sunt considerate actorii reali ai campaniei electorale, iar patru-cinci formațiuni sunt creditate cu șanse de a accede în viitorul Parlament. Partidul Liberal, al cărui cap de listă este primarul Dorin Chirtoacă, este creditat cu șanse sigure de a depăși pragul electoral de 6 la sută și a intra în Parlament.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri