Președintele american Barack Obama îl va primi pe premierul britanic Gordon Brow pe 3 martie la Casa Albă, pentru discuții consacrate crizei economice mondiale și războiului din Afganistan, a anunțat președinția SUA, relatează AFP.
"Statele Unite și Marea Britanie au relații deosebite, iar președintele Obama este nerăbdător să lucreze strâns cu premierul pe marile probleme mondiale", a subliniat Casa Albă.
Cei doi lideri vor discura despre criza economică și summitul G20, al cărui obiectiv este elaborarea unei reforme în finanțele mondiale. Summitul va avea loc la 2 aprilie, la Londra. De asemenea, vor discuta despre strategia pentru Afganistan și summitul NATO din aprilie.
Având 8.900 de militari, Marea Britanie este a doua țară ca importanță din acest punct de vedere în Afganistan.
Obama a anunțat marți că va trimite 17.000 de militari suplimentari în Afganistan până în vară.
Salutând inițiativa, Londra a explicat însă că nu intenționează să trimită la rândul ei trupe suplimentare. "Noi constituim 12% din efectivele din Afganistan", a subliniat ministrul de externe, David Miliband.
Obama îl va primi marți la Washington pe premierul nipon, Taro Aso, iar secretarul de stat american a spus că "acesta va fi primul lider străin primit la Casa Albă de președinte".